Elena Cristian, redactor-șef DC Business, a fost invitată telefonic la Realitatea Plus, unde a vorbit despre creșterea economică a României și despre negocierile din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Invitată la Realitatea Plus, Elena Cristian, redactor-șef DC Business, a vorbit despre creșterea economică din România, despre negocierile din PNRR, pensiile vârstnicilor și împrumuturile pe care le face Ministerul Finanțelor.
„Această creștere economică, dacă nu este pusă pe o foaie de hârtie cu toți ceilalți indicatori economici, nu reprezintă nimic. Creșterea economică nu are cum să se simtă, poate să fie și 20%. Când te împrumuți foarte mult și când susții aproape tot din țară cu împrumuturi, când nu te uiți la inflație și la creșterea record de prețuri care s-a întâmplat anul trecut, nu are acum. Și dacă ai majora salariile cu 15%, tot n-ai reuși să acoperi creșterea de prețuri de anul trecut.“, a precizat Elena Cristian.
„PNRR-ul nu s-a negociat cum trebuie. Acel procent din PIB pentru pensii, despre care vorbim de luni în șir, s-a negociat așa pentru că Guvernului de atunci, celor care au negociat PNRR-ul, le-a fost mult mai ușor să nu depună eforturi pentru creșterea gradului de colectare și au zis: De ce să scoatem noi evaziunea fiscală la suprafață? De ce să facem ceva cu economia gri? De ce să aducem mai mulți bani la buget? Rămânem pe ultimul loc la colectare în Europa și îi lăsăm pe pensionari cu pensiile astea. Ce dacă mor de foame și rămân cu cea mai de mizerie pensie din Europa?
Dacă ar fi crescut gradul de colectare în PNRR și dacă s-ar fi adus mult mai mulți bani la buget, cu siguranță că procentul pentru pensii din PIB ar fi fost la media europeană, 13%. Despre asta vorbim acum.
Se tot zice: Avem creștere economică, suntem tigrul Europei... Nu suntem nimic. Avem o creștere economică bazată pe împrumuturi, pe împrumuturi din ce în ce mai scumpe.
L-am auzit, ieri, pe domnul Câciu spunând că a bugetat mai mult pentru dobânzi pentru că s-au împrumutat alții înainte. Noi vorbim de mere și dânsul ne răspunde cu pere. Eu vreau să știu cu cât se împrumută dânsul acum? Astăzi are două sesiuni de împrumuturi. Care este dobânda din acest moment la împrumuturile pe care le ia domnul Câciu? Că plătim dobânzi mari, știm că s-au luat împrumuturi record, dar hai să nu întrebăm de mere și să ni se răspundă cu pere. Situația nu este deloc roz și dacă vom merge așa cu siguranță putem să facem și 20% creștere economică, să intrăm în Cartea Recordurilor, dar nu se va simți în buzunarul românilor“, a conchis Elena Cristian, redactor-șef DC Business.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu