Jurnalista Elena Cristian spune că ”tabloul economic nu arată deloc bine” și avertizează că dacă euro va ajunge la 5,1 lei în următoarele 12 luni, românii vor asista la scumpiri masive la produsele alimentare, facturi și combustibili.
Publicitate
”Din partea economică, veștile chiar nu sunt bune, deși guvernanții încearcă să ne calmeze. Tot acest tablou ne arată că în perioada următoare vor fi majorări de prețuri. Sigur că acest curs mediu înseamnă că într-o lună euro poate fi 5,1- 5,2 lei, apoi poate să scadă serios, cum s-a mai întâmplat. Cred și eu că până la sfârșitul anului vom atinge pragul de 5 lei, cu siguranță, dacă ne uităm că la începutul anului era 4,77 și acum suntem la aproape 4,85, în condițiile în care, în ultimele 3 luni, importurile s-au redus masiv, nu a mai fost pusă niciun fel de presiune majoră pe moneda națională și e clar că nu au fost motive ca aceasta să se devalorizeze foarte tare“, a declarat redactorul șef DC Business la Antena 3.
Elena Cristian mai spune că, din discuțiile cu reprezentanții patronatelor și managerii din retail, pe datele statistice pe care le dețin, ”în următoarele 3 luni, creșterea prețurilor va fi undeva la 23%, cu o creștere pe produsele alimentare de minimum 10%, în special pe produsele care vin din import, pentru că euro nu se va simți doar la facturi. Consumăm 80% din import, iar aceste importuri se plătesc în euro. Însă nu doar creșterea euro sau devalorizarea leului va duce la scumpiri, ci și seceta din acest an.“
”Pentru cartof, de exemplu, se preconizează o creștere de preț cu până la 25%, mare parte din culturile de cartof fiind compromise anul aceasta. Vorbim de plan de relansare economică, dar consumul a încetinit foarte mult. Românii încep să fie precauți, datele statistice arată că economiile au crescut într-o lună cu 2-3%, vorbim de depozitele bancare, în timp ce consumul a scăzut cu 10%. Scăzând consumul, producție industrială nu avem, economia sigur se va duce mai mult de -4,4%, deci, în tot acest tablou, vedem sfârșitul de an cu o mare presiune asupra leului“, a mai spus Elena Cristian.
Totodată, analistul susține că această criză se va simți ”destul de crunt” în primul trimestru al anului viitor, pentru că ”atunci se va termina cu susținerea angajaților de către guvern, se va termina cu amânarea ratelor și toate aceste măsuri care au dat o gură de oxigen și odată venite de la 1 ianuarie toate aceste griji, impactul va fi mult mai mare. Tabloul economic nu arată deloc bine din punctul meu de vedere”, a concluzionat Elena Cristian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu