Elena Cristian a făcut o previziune sumbră pentru anul 2023.
Publicitate
Analistul DC Business crede că abia de la anul vom vedea adevărata criză energetică. Până acum, nu au fost mari probleme pentru că am avut resurse. Anul 2023 nu pare că vine cu vești bune.
„În ceea ce privește 2023, trebuie să spunem că nu va fi un an bun. Această criză energetică se va adânci. Abia în 2023 vom vedea exact adevărata criză energetică pentru că, până acum, au fost resurse. Doar țările cu strategii bine conturate vor reuși să facă față, ceea ce noi nu avem”, a zis Elena Cristian, analist DC Business, la România TV, în emisiunea lui Niels Schnecker.
Miniştrii europeni ai Energiei au ajuns la un acord cu privire la plafonarea preţului gazelor naturale, a anunţat luni preşedinţia cehă a UE într-o postare pe Twitter, transmite Reuters.
Acordul anunţat luni vine după mai multe săptămâni de discuţii cu privire la un pachet de măsuri de urgenţă care au creat diviziuni în rândul statelor membre, în încercarea de a răspunde la criza energetică. Cehia, care deţine preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, a prezidat negocierile între cele 27 de state membre.
Potrivit unor documente consultate de Reuters, miniştri europeni ai Energiei au convenit luni că plafonarea preţului gazelor va fi declanşată în momentul în care cotaţiile, la hub-ul de gaze Dutch Title Transfer Facility (TTF) de la Amsterdam, ajung la 180 de euro pentru un Megawatt-oră (MWh) timp de trei zile.
În acelaşi document, se precizează că plafonul ar putea fi declanşat începând cu data de 15 februarie 2023 şi, iniţial, nu se va aplica tranzacţiilor de tip „over the counter" (în afara pieţei).
Mai mulţi oficiali europeni au dezvăluit pentru Reuters că Germania, care iniţial a fost sceptică la ideea plafonării preţului gazelor, a votat luni în favoarea unui acord privind plafonarea preţului gazelor în Uniunea Europeană, chiar dacă şi-a exprimat unele îngrijorări cu privire la impactul acestei politici asupra capacităţii Europei de a atrage livrări de gaze pe o piaţă globală extrem de competitivă la capitolul preţ.
Cu toate acestea, Germania şi alte state membre sceptice la ideea unui plafon de preţ au încercat să obţină mai multe garanţii pentru a se asigura că plafonul va fi suspendat dacă măsură va avea consecinţe negative.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu