EXCLUSIV  Elena Ionescu, ex-Mandinga, o gravidă norocoasă! Interviu despre sarcină

Peste o lună și jumătate, Elena Ionescu, fosta componentă a trupei Mandinga, urmează să devină mamă. 

Artista este acum însărcinată în 8 luni și o să aibă un băiețel. Copleșită de emoții, fericită și nerăbdătoare, Elena se imaginează o mamă bună. Cât s-a îngrășat în această perioadă și ce spune despre sarcină? DC News a stat de vorbă cu viitoarea mămică!

- Cum te pregătești pentru naștere? Ai temeri în acest sens, ai optat pentru cezariană? 

Ca orice experiență nouă, fiind totuși o operație, am puține emoții, dar totodată bucuria pe care o am în suflet depășește orice temere. Nu pot spune că fac pregătiri speciale, perioada aceasta m-a prins destul de ocupată pe partea profesională iar abia acum încep să mă mai liniștesc și  să  mă ocup și de tot ce va fi nevoie pentru naștere.

- Ai totul pregătit deja pentru camera copilului? 

Nu am pregătit nimic momentan,  am doar câteva cadouri primite deja de la familie, precum pătuț, câteva hăinuțe...urmand să luăm de acum înainte tot ce trebuie. 

(oar_w460)

Ești superstițioasă? Dacă da, în ce sens?

Nu sunt superstițioasă, însă cred că nu trebuie să anticipezi nimic, ci să lași lucrurile să vină de la sine. Tocmai în ideea aceasta am vrut să știu că sunt sănătoasă, că sarcina decurge bine, că bebe e sănătos și de aici înainte încep să mă organizez.

- De la cine primești sfaturi pentru prima sarcină, ce anume ai reținut din ele?

Primesc sfaturi de la mama mea și de la toate prietenele mele care sunt mămici, dar și de la cunoștințe care au experiență. Nu pot spune că am memorat ceva în mod special, însă sunt convinsă că mi le voi declanșa în momentul în care mă voi afla în față faptului. Cred că toate depind de la persoană la persoană și de la copil la copil...De exemplu, unii spun să stai cât mai legată de copil, alții spun să nu dormi cu el sau să nu îl ții prea mult în brațe că te vei chinui, în ideea că bebe o să devină dependent de tine și o să fie o problemă atunci când va trebui să plec la concerte. Eu spun una acum însă nu știu exact sentimentul și care va fi necesitatea și nevoia copilului. Deci cred că sunt lucruri spontane  și pe toate le înveți în timp.

- Cum te vezi ca mamă?

Îmi doresc să fiu o mamă cât mai bună, nu știu exact și nu aș vrea să mă caracterizez de acum când abia conștientizez ce mi se întâmplă. E greu să știi cum vei fi! Poți doar să spui cum ți-ai dori! Fericită!

- Cum aștepți prima întâlnire cu bebele, cum ți-l imaginezi?

Am văzut ecografiile și pot spune că seamănă cu amândoi. E o creatură superbă, să fie cum vrea Dumnezeu! Sănătos în primul rând!

- Ați ales deja numele copilului?

Unul din nume va fi numele al doilea al soțului meu, Răzvan. O să vedem atunci, mai aproape de botez.

(oar_w460)

- Ce pofte ai? Sau la ce anume ai poftit cel mai mult în timpul sarcinii?

Nu am poftit la nimic în mod deosebit! Am gustat mai de toate, nu am avut ocazii să spun că am poftă de ceva anume. Mănânc foarte multe ciorbe, îmi cere corpul cât mai multe lichide. 

- Tu și tatăl copilului v-ați căsătorit deja?

Am făcut cununia civilă la sfârșitul lunii ianuarie, pentru că ne-am dorit să fim o familie și dacă acest copil a venit din iubire, atunci merită să se nască și într-o familie.

- Ce ți-a fost cel mai greu pe parcursul sarcinii? Ai avut probleme?

Acum că sunt aproape în luna a opta, mă simt ceva mai greoaie, în rest, mulțumesc lui Dumnezeu, am putut avea o perioadă în care nici nu am simțit practic că sunt însărcinată. Nu am avut grețuri, vărsături, amețeli și nimic din ce am mai auzit în jurul meu. Deci până acum mă consider norocoasă!

- Cât te-ai îngrășat în această perioadă și cât de repede ți-ai propus să revii pe scenă după naștere?

Până acum, în aproape 8 luni de sarcină am pus 7 kg și jumătate. Am făcut și încă fac sport pentru că îmi doresc să fiu cât mai repede în formă. La nici două săptămâni după naștere voi urca din nou pe scenă.  

- Ai avut probleme cu ținutele? Ți-ai găsit greu hainele de scenă în această perioadă?

Am mare noroc cu stilista mea, Inga Valerie, care se ocupă de mine și de ținutele mele și are mereu grijă să arăt impecabil.

- Cum ai ales-o ca nașă de botez pe Adina de la Heaven?

După colaborarea cu Glance pe piesa “Ploaia și focul”, de acum aproape o lună, am început să avem o relație strânsă și să comunicăm foarte mult atât profesional cât și personal, astfel încât am simțit o încredere, am văzut că are un suflet minunat și am decis să îi propun Adinei să ne boteze băiețelul. Culmea a fost că exact când i-am făcut propunerea, în acea noapte ea a visat că îmi va boteza copilul! A acceptat imediat și uite așa am ajuns la concluzia că nimic nu este întâmplător!

(oar_w460)

- Îți dorești mai mulți copii sau unul este suficient?

Pentru început un copil este suficient! Mai am multe de făcut. Cine știe ce-mi rezervă viitorul, dar momentan vreau să văd cum mă descurc cu primul☺

- Pregătești deja botezul băiețelului pentru luna octombrie. Câți invitați o să ai și ce îți dorești în mod special pentru acest eveniment?

Așa este! Am găsit o locație foarte drăguță, BonBon Club, pe care am rezervat-o încă de pe acum, ca să fiu sigură că nu vom rămâne descoperiți. Invitați la botez vor fi în jur de 100 de persoane probabil, din ce am estimat, și îmi  doresc să fie prezenți toți oamenii dragi și aproape sufletului meu! Va fi o petrecere pe cinste! 

  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel