Elena Lasconi a discutat cu ambasadorul SUA la București "chestiuni care privesc viitorul României" - Foto

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele USR, Elena Lasconi, s-a întâlnit, miercuri, cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Kathleen Kavalec.

Anunțul a fost făcut pe o rețea socială, Elena Lasconi spunând faptul că întâlnirea a avut în vedere Parteneriatului strategic, dar şi teme cu privire la viitorul României, rolul femeilor în societate, dar și drepturile minorităţilor.

"O plăcere să discut cu unul dintre cei mai importanţi prieteni ai României, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, doamna Kathleen Kavalec. Am discutat despre cât de asemănătoare sunt cele două naţiuni, naţiunea americană şi naţiunea română. Cu toţii înţelegem cât de important este să apărăm şi să promovăm libertatea într-un mediu de securitate tot mai complicat şi cât de importantă este relaţia transatlantică", a scris Elena Lasconi, pe pagina sa de Facebook.

Chestiuni care privesc viitorul României

Elena Lasconi a subliniat faptul că discuţiile au vizat şi componentele principale ale Parteneriatului strategic dintre cele două ţări, cu accent pe economie, investiţii, energie, apărare, politică externă, stat de drept şi libertatea presei.

"Pe lângă aceste teme am discutat şi despre chestiuni care privesc viitorul României, precum rolul femeilor în societate, inclusiv în politică, precum şi drepturile minorităţilor", a scris preşedintele USR. Viitorul României este legat de relaţia specială cu naţiunea americană, a adăugat Elena Lasconi.

"Românii sunt printre cei mai pro-americani europeni pentru că preţuim libertatea, un drept pe care l-am câştigat cu sânge în urmă cu 35 de ani. Relaţia dintre cele două naţiuni este extrem de puternică. Viitorul României, aşa cum ni-l imaginăm cu toţii, este legat de relaţia specială pe care o avem cu naţiunea americană, o relaţie care se extinde şi care devine tot mai complexă cu fiecare zi", a mai scris Elena Lasconi.

Citește și - Ciuvică, critici către Elena Lasconi: Puteți să-i spuneți zână. E un fel de Șoșoacă a USR-ului / video

Mugur Ciuvică și Bogdan Chirieac au vorbit, în cadrul emisiunii „Miercurea Neagră“, de pe DC News, DC News TV, ȘtiriDiaspora, despre Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. 

În cadrul emisiunii, Mugur Ciuvică a zis faptul că, deși nu a văzut-o personal, a citit despre Elena Lasconi. Mai mult, a comparat-o cu Diana Șoșoacă și a descris-o ca fiind o figură similară în cadrul USR.

„Să discutăm puțin și despre diriguitorii statului, cel puțin de anul viitor. (...) Domnul Ciucă s-a anunțat, domnul George Simion s-a anunțat, a noastră, doamna Lasconi, zâna Elena Lasconi s-a anunțat.”, a declarat Bogdan Chirieac. 

„Puteți să-i spuneți zână. De văzut nu am văzut-o, dar am citit niște chestii, că a ieșit de vreo două zile. E un fel de Șoșoacă a USR-ului, doamna Lasconi.”, a zis  Mugur Ciuvică. 

Mugur Ciuvică: Lasconi, cu 8% în alegeri, spune faptul că partidul ei s-ar combina cu PNL-ul, care a luat spre 30% în alegeri

Mugur Ciuvică a vorbit și despre faptul că Elena Lasconi, care a luat doar 8% în alegeri, a propus o alianță cu PNL, care a obținut aproximativ 30%. Mugur Ciuvică a criticat atitudinea Elenei Lasconi, care a solicitat ca PNL să „se igienizeze” după coaliția cu PSD, înainte de a accepta o alianță. Citește continuarea aici!

Citește și - Scenariu după alegeri, cu Lasconi premier al României. Chirieac vorbește de o „prietenie solidă“ care i-ar putea pune probleme șefei USR

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel