Elena Lasconi a susținut declarații în urma afițării rezultatelor exit-poll pentru alegerile parlamentare.
„În primul rând, vreau să le urez tuturor românilor la mulți ani, astăzi, de ziua națională. Dumnezeu să binecuvânteze România, în Uniunea Europeană și în NATO. Din câte am văzut la acest exit-poll, cred că cel mai înțelept, pentru că avem deja o experiență, ar fi să așteptăm numărătoarea de mâine și, de asemenea, vreau să le mulțumesc tuturor delegaților care sunt în secțiile de votare, pentru tot ceea ce fac și le cer să rămână vigilenți, până când se va număra fiecare buletin de vot. A fost o zi complicată pentru noi toți.
Astăzi, la fel ca în fiecare zi, am fost printre oameni. Am fost la Câmpulung. Mulți m-au luat în brațe și au plâns, spunându-mi că sunt îngrijorați de ceea ce se întâmplă în țară. Sunt foarte speriați! După asta, am fost și m-am rugat pentru democrație, pentru pace și pentru înțelegere între noi. Noi, uniți, putem face minuni. Noi, dacă suntem uniți, roboții ruși de pe TikTok nu au cum să ne distrugă democrația. Asta este cert! Noi nu am uitat tancurile lor, atunci când ne-au ocupat țara, și nu am uitat câtă suferință ne-au adus. Înțeleg ce se întâmplă în societate, înțeleg supărările, înțeleg frustrările și tocmai de aceea mă aflu, acum, aici.
Acesta este rezultatul pe care politicienii vechi l-au creat în ultimii 35 de ani. Ei și-au creat sistemul lor, care acum a înfuriat poporul român. Cred că trebuie să facem, pe bune, o schimbare, și să recreăm elita politică și, foarte important, să dăm mai mult credit elitei intelectuale și culturale din țara asta. Este esențial să facem lucrul acesta și să lucrăm cu profesioniști. Îmi doresc să unesc toți românii și asta voi face”, a declarat președinta USR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu