Elena Lasconi își arată adevărata față, în goana sa după voturi.
Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale face gafă după gafă. Goana sa după voturi nu face decât să scoată la iveală grave lacune, cu privire la subiecte de bază pe care orice politician ar trebui să le știe, nu mai vorbim despre un candidat care vrea să fie președintele României!
Recent, șefa reziștilor a confundat impozitul global pe gospodărie cu impozitele pe terenuri și clădiri, nu a știut câte trupe NATO se află în România sau câți bani alocă România pentru Apărare. Cu privire la religie, Elena Lasconi a criticat recent Biserica, dar apare în unele fotografii participând la slujbe, în costum tradițional, stârnind confuzii și controverse, în goana sa de a acapara, convinge cât mai mult electorat, din toate părțile.
Jurnalistul Val Vâlcu a comentat acest subiect, într-o intervenție în platoul România TV. "USR își păcălește electoratul cu Elena Lasconi. Dacă mergea la câștig, l-ar fi luat pe Nicușor Dan. Adică, este o diferență între 360.000 de voturi și 6.000 de voturi, între un politician care are un discurs, ne place sau nu, e articulat sau nu, dar măcar merge monotematic, dar pe acela îl spune bine, în timp ce doamna sare de la o temă la alta, cu nonșalanță. Cu privire la religie, faptul că e penticostală, ortodoxă, budistă, șintoistă nu e o problemă! Problema este că e habarnistă!", a punctat Val Vâlcu.
Cu privire la faptul că Elena Lasconi ar fi un candidat de sacrificiu, Val Vâlcu a spus că Elena Lasconi are, printre misiuni, să îi facă parlamentari pe Clotilde Armand și Cătălin Drulă: "Ea trebuie să îi ducă pe Clotilde și Drulă în Parlament". "Dacă nu era situația aceasta critică în zonă, cu războiul, și pe plan internațional, eu aș fi vrut-o președinte! De ce nu? Dacă avem circ, să avem și clovn!", a mai spus Val Vâlcu.
Despre Elena Lasconi, că nu are o școală și o profesie de bază, nu are experiență în administrația publică centrală, în Parlament, Guvern etc., Val Vâlcu a punctat că este la stadiul denumit "experiența de învățare".
"Se numește experiență de învățare. Până nu dai cu capul, cu fruntea de bârna de sus nu vezi pragul de jos. Ce să facem dacă electoratul i-a văzut pe Iohannis, pe USR? Dar când a ajuns la guvernare, și electoratul a observat cum funcționează, a luat distanță!", a punctat Val Vâlcu, într-o intervenție în platoul România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu