Elena Udrea a anunțat că lucrează la câteva legi

Elena Udrea s-a prezentat, marți, la Secţia 2 Poliţie din Capitală, unde trebuie să meargă conform controlului judiciar. La ieșire, deputatul le-a dezvăluit jurnaliştilor planurile sale pentru această vară, explicând că lucrează deja la câteva legi, dar şi la o carte în care va vorbi despre perioada detenţiei. Ea a precizat că în următoarea perioadă se va şi relaxa şi va merge la Băile Boghiş, unde l-a invitat şi pe fostul preşedinte Traian Băsescu.

Elena Udrea a afirmat că perioada detenției şi-a lăsat amprenta asupra sănătăţii sale: ”E foarte greu când stai într-o cameră de nouă metri pătraţi cu patru persoane şi stai mai mult întins, pentru că nu te poţi mişca. Încep să te mai lase articulaţiile. Nu ar trebui să existe practica aceasta abuzivă a arestărilor preventive”.

Cu toate acestea, deputata susține că şi-a reluat într-un fel sau altul activităţile şi că are planuri pentru această vară: „Citesc, scriu, stau mult în casă. Mai sunt câteva zile de Parlament. O să încerc să lucrez peste vară. Lucrez la câteva legi, dar care necesită cercetare”.

Vezi și: Vicepreședinte PMP: Sub nicio formă nu o vom susține pe Elena Udrea

Cu privire la cartea despre perioada petrecută în închisoare, fostul ministru a precizat că o va continua, însă a mai luat şi pauze, pentru că rememorarea acelei perioade nu este una care să-i facă plăcere.

Elena Udrea a mărturisit că-i este dor de activitatea politică, nu şi de Parlament, ”pentru că Parlamentul înseamnă actualii parlamentari, de care sincer chiar nu-mi e dor. Avem o clasă politică laşă, fricoasă, îngrozită, lideri politici slabi, care din păcate fac foarte mult rău acestei ţări. Uitaţi-vă că unul a fugit în Turcia, să sperăm că se întoarce, alţii sunt ascunşi. Cei care ar trebui să facă opoziţie”.

Întrebată dacă a fost vizitată de fostul preşedinte, Elena Udrea a evitat să ofere un răspuns concret: ”Păi când sunt în control judiciar mă pot mişca şi eu. O să merg să-mi fac un tratament cu apă termală la Boghiş, că este fix pentru articulaţii. (...) Dacă are probleme de articulaţii, îl invit şi pe dânsul (n.r. - Traian Băsescu) la Băile Boghiş”, a conchis deputatul.

Citește și: Elena Udrea, după ce Andrei Chiliman a fost reținut: Toate partidele sunt finanțate din bani negri

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel