Elena Udrea a discutat cu ministrul Tomislav Donchev despre absorbția fondurilor europene

Elena Udrea
Elena Udrea

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, a avut ieri, 8 noiembrie 2011, o întrevedere cu ministrul bulgar pentru gestionarea fondurilor europene, Tomislav Donchev. Discuţiile au vizat situaţia absorbţiei fondurilor europene şi perspectivele financiare în perioada 2014-2020, în contextul viitoarei programări financiare europene.

În cadrul întâlnirii au fost realizată o scurtă trecere în revistă a situaţiei existente la nivelul fiecărei ţări în domeniu, ambele părţi convenind asupra faptului că principalele probleme cu care s-au confruntat beneficiarii de fonduri europene sunt legate în primul rând de legislaţia privind achiziţiile publice. Ministrul bulgar a apreciat că este necesară o adaptare a cadrului legislativ şi trebuie analizată simplificarea procedurilor existente, pentru a veni în sprijinul potenţialilor beneficiari.

Cu privire la viitoarea programare financiară a Uniunii Europene, ministrul Elena Udrea a subliniat importanţa menţinerii unor alocări cel puţin similare pentru Programul Operaţional Regional, având în vedere importanţa domeniilor pe care programul le acoperă, pentru o dezvoltare unitară. „Alocarea unor resurse financiare adecvate în raport cu anvergura obiectivelor definite prin Politica de Coeziune este necesară pentru o dezvoltare durabilă la nivel european, naţional, regional şi local”, a declarat ministrul Elena Udrea.

În finalul întrevederii a fost exprimată dorinţa ambelor părţi de a colabora şi de a face schimb de experienţă în vederea îmbunătăţirii ratei de absorbţie a fondurilor europene în cele două ţări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel