Elena Udrea atacă decizia deschiderii Pasajului Basarab: Oprescu se comportă ca orice aşa-zis şmecher de România,crede că poate construi pe lângă lege

udrea
udrea

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, într-o  postare pe blogul său îl critică pe Sorin Oprescu pentru că a deschis Pasajul Basarab fără să existe recepţia finală a lucrării şi în ciuda avertismentelor Inspectoratului de Stat în Construcții, susținând  că primarul general se comportă ca un "şmecher de Bucureşti" care ocoleşte legea.

"În ziua în care Sorin Oprescu inaugurează cu fanfară Pasajul Basarab, o macara s-a prăbuşit peste trei maşini şi gardul unei benzinării pe Şoseaua Mihai Bravu. Doar o minune a făcut să nu se petreacă o tragedie acolo. Şantierul cu pricina era pornit de primarul general pentru construirea pasajului Şoseaua Mihai Bravu – Calea Văcăreştilor. Dar tot în stilul de-acum binecunoscut al primarului: fără respectarea procedurilor legale. Inexistenţa unui Plan de Urbanism Zonal, care să fie în prealabil aprobat de CGMB, a făcut ca pe 10 iunie Tribunalul Bucureşti să anuleze două autorizaţii de construcţie emise consecutiv de Oprescu, în ciuda somării pe care i-au adresat-o atât Prefectul Capitalei, cât şi Inspectoratul de Stat în Construcţii, la chiar lucrarea unde s-a petrecut astăzi accidentul", scrie Udrea pe blog.

De asemenea, ministrul Dezvoltării consideră că nu este prima dată când Sorin Oprescu "are impresia că lucrurile merg şi fără autorizaţii şi avize". "La fel s-a întâmplat şi la diametrala Buzeşti-Berzei. La fel intenţionează să construiască şi pasajul rutier de la Piaţa Charles de Gaulles. Se comportă exact ca orice aşa zis şmecher de România care crede că poate construi orice, oricum fără ca pe el legea să-l afecteze", mai susţine preşedintele PDL Bucureşti.

Citește și:

Află aici cine este “eroul” uitat al Podului Basarab. Fără trădarea lui nu exista Pasajul

"În condiţiile accidentului de muncă de acum două zile când un zid a căzut peste 6 muncitori, eu cred că nici chiar Oprescu nu ar trebui să se joace astfel cu vieţile oamenilor. Există adrese din partea Prefecturii Capitalei sau din partea Inspectoratului de Stat în Construcţii prin care i se cere primarului să respecte legislaţia în domeniul urbanistic şi sper să se conformeze", avertizează ministrul.

Elena Udrea punctează că atunci când Inspectoratul de Stat în Construcţii i-a transmis primarului general că nu poate da drumul traficului pe Podul Basarab "nu a făcut-o pentru că dorea PDL Bucureşti să-i blocheze lui inaugurarea". "Ci pentru că nu s-a făcut procesul de recepţie finală a lucrării. Orice român nu poate să-şi utilizeze construcţia până nu face procesul de recepţie finală a lucrării. Oprescu se crede însă mai presus de lege", critică ministrul.

"Cel mai probabil, nu există vreo problemă la Pasajul Basarab şi nu trebuie să se creeze panică în rândul bucureştenilor. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie respectată legea, că ea nu se aplică şi Municipalităţii. Din astfel de abuzuri, din astfel de forţări ale bunului-simţ pot apărea tragedii. Macaraua prăbuşită pe Mihai Bravu este un semnal de alarmă pe care Municipalitatea îl primeşte pentru a ţine cont de lege", conchide Udrea în postarea de pe blog.

Citește și:

Pasajul Basarab, inaugurat cu un scandal din partea Inspecţiei de Stat în Construcţii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel