Elena Udrea cere demiterea lui Șova pentru contractul Bechtel

Elena Udrea dece
Elena Udrea dece

Deputatul PDL Elena Udrea solicită demisia ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, Dan Șova, pentru felul în care a fost gestionată chestiunea Bechtel, firmă cu care statul român a amânat astăzi rezilierea  contractului.

”Nu e acceptabil ca un ministru să anunţe rezilierea unui contract, fără ca în prealabil să ştie ce presupune acesta. Dovedeşte superficialitate şi incompetenţă. Dacă acolo se presupun despăgubiri de 1 miliard de euro din partea statului român? Cred că Şova ar trebui să-şi dea demisia sau să fie demis”, a transmis deputatul printr-un comunicat de presă al PDL.

Elena Udrea spune că așteaptă curioasă să vadă dacă premierul Victor Ponta va găsi ceva împotriva celui pe care a anunțat că-l va verifica, Adrian Năstase, ”care se face responsabil de această țeapă reprezentată de autostrada Bechtel”.

”Acest Guvern se umple de penibil. Nu e posibil să anunţi cu surle şi trâmbiţe că reziliezi unul dintre cele mai păguboase contracte ale României cu o firmă şi apoi să spui că nu se poate, mai trebuie să aşteptăm. Prin comparaţie cu Guvernul USL şi filmele cu Stan şi Bran par serioase”, mai spune fostul ministru al Dezvoltării.

Contractul cu firma americană Bechtel, semnat în 2004 de guvernul Năstase, în vederea construirii autostrăzii Transilvania, era programat pentru reziliere astăzi. Ministrul Dan Șova a anunțat însă că mai sunt unele detalii ce trebuiesc clarificate, motiv pentru care rezilierea se amână.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel