Fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, a lansat un apel către mass media şi societatea civilă să acorde mai multă atenţie modului în care Guvernul Ponta a înţeles să limiteze atribuţiile puţinilor manageri privaţi de la companiile de stat, în special a celui de la TAROM, apreciind că lucrurile întâmplate în cazul lui Christian Heinzmann par a fi „practici mafiote”. Mai mult, deputatul PDL acuză USL de "sabotarea economiei naționale și de politizarea a tot ceea ce se poate".
„Situaţia managerului TAROM, care a fost practic pus la colţ şi atacat cu sălbăticie de clientela vorace a USL, dovedeşte că actuala guvernare nu are în interes funcţionarea eficientă a companiilor de stat, ci jefuirea sistematică a bunului public. Este de neînţeles cum un manager care a redus cheltuielile TAROM cu aproape o treime în 2013 şi a readus compania pe profit în luna mai poate fi forţat să semneze reducerea propriului mandat, doar pentru a crea contextul pentru care un client politic al PNL să obţină controlul real”, a declarat Elena Udrea, adăugând că lucrurile întâmplate în cazul lui Christian Heinzmann par a fi „practici mafiote”.
Deputatul democrat-liberal a făcut un apel către mass media şi societatea civilă să acorde mai multă atenţie acestui subiect, pentru că relevanţa sa este foarte mare, și atarge atenția că TAROM ar urma să aibă aceeași soartă a privatizării „pe nimic” după anularea unor datorii uriaşe, informează un comunicat de presă, publicat pe blogul fostului ministru al Dezvoltării.
Udrea explică de ce trebuie îndepărtați managerii privați
Potrivit Elenei Udrea, este evidentă că "USL are un singur scop: transformarea tuturor companiilor de stat în găuri negre, acestea urmând a fi apoi vândute pe nimic unor clienţi economici ai USL. Pentru asta, trebuie însă îndepărtaţi înainte managerii privaţi”.
Susținând că ceea ce se întâmplă la TAROM nu este deloc singular, Elena Udrea amintește de președintele Consiliului de Administraţiei al CFR Marfă, Mustafa Aysun, care şi-a dat demisia în 10 aprilie, înainte de a începe procedura de privatizare, tocmai pentru a nu fi părtaş la acest rapt naţional. La fel s-a întâmplat şi cu grecul Dimitris Sophocleous, managerul privat al CFR SA, cu menţiunea că acesta din urmă a acuzat lipsa de credibilitate a Guvernului, se precizează în documentul citat.
„Mi se pare absolut incredibil cum USL sabotează economia naţională prin îndepărtarea managerilor privaţi independenţi şi punerea în funcţii a unor politruci siniştri, al căror singur scop este prăduirea avutului public. Guvernul actual nu numai că nu şi-a respectat angajamentul faţă de FMI că va continua procesul de numire a managerilor privaţi la companiile de stat, ci merge într-un sens invers, în care politizează tot ceea ce se poate. Concluzia este simplă: Uniunea Social Liberală trebuie oprită până nu e prea târziu!”, a punctat Elena Udrea.
În concluzie, fostul ministru al Dezvoltării consideră "că acest comportament iresponsabil al Executivului USL creează o problemă economică majoră pentru România şi distruge credibilitatea greu câştigată a ţării noastre, în timpul guvernării Boc, în faţa partenerilor financiari internaţionali, FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu