Elena Udrea: Dacă există fapte de corupţie, acolo trebuie căutate

Elena Udrea continuă să transmită mesaje din spatele gratiilor. În cel mai recent, de vineri seară, fostul ministru al Dezvoltării arată spre "ministere din guvernarea Boc, care aveau bugete mult mai mari şi atribuiau direct contractele (Transporturi, Economie sau Finanţe)". Ea mai spune că absolut toate contractele din cadrul programului "Schi în România" au fost derulate de către primării - "deci, dacă există fapte de corupţie, acolo trebuie căutate".

Citește și: ”Nucleară” în presă: Udrea s-a văzut cu Boc înainte de arestare

"În goana nebună de a mă discredita şi a mă prezenta drept “mama corupţilor”, întreg mandatul meu de ministru al Dezvoltării este tocat sistematic şi nejustificat. Nu am auzit să se vorbească despre situaţia altor ministere din guvernarea Boc care aveau bugete mult mai mari şi atribuiau direct contractele (Transporturi, Economie sau Finanţe).

Sunt foarte mândră de ce am realizat ca ministru pentru români şi cred că, dacă oamenii care mă critică astăzi ar fi făcut măcar jumătate din cât am făcut eu, România era acum într-o situaţie mult mai bună. Programul “Schi în România” reprezintă una dintre cele mai mari reuşite în materie de infrastructură de după Revoluţie: a generat mii de locuri de muncă, venituri de zeci de milioane de euro la stat şi a oferit oportunităţi unor zone monoindustriale distruse. Absolut toate contractele pe acest program au fost derulate de către primării – deci, dacă există fapte de corupţie, acolo trebuie căutate.

Ca ministru, am făcut tot posibilul pentru a limita corupţia: am introdus standarde de cost, am limitat adiţionalele la contractele cu statul, am făcut plăţile la vedere în funcţie de ordinea în care veneau facturile şi le-am cerut public constructorilor să facă mai degrabă ceva pentru România decât să dea şpăgi funcţionarilor de prin minister", este mesajul postat pe pagina de Facebook a Elenei Udrea.

Vezi și: Ultimă oră! Pe cine atacă Elena Udrea din arest

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel