Fostul ministru Elena Udrea, după ce joi a fost prezentă pentru audieri în Comisia parlamentară de control a activității SRI, seara a avut o intervenţie telefonică în emisiunea jurnalistului Ionuţ Cristache, România9.
A vorbit şi despre Victor Ponta, despre care a spus că este ciudat cum i se închid dosarele.
În altă ordine de idei, a spus, în aceeaşi intervenţie, că Maior şi Coldea vorbeau despre dosarul lui Voiculescu. "Într-o discuţie (...) am aflat că urmează să intre o doamnă judecător, Camelia Bogdan, care, într-un termen foarte scurt, va da o sentinţă maximă, adică de zece ani (n.r. referindu-se la Voiculescu). Ceea ce s-a şi întâmplat”, a spus Udrea. Întrebată unde avea loc discuţia, a declarat că nu-şi aminteşte exact, "însă eram de faţă la acea discuţie".
"Părerea mea, contrar altor opinii, este că Maior a fost scos din joc când a fost trimis ambasador în SUA", a mai spus Elena Udrea, care, ulterior, a povestit, după cum însuşi a declarat, "un episod interesant".
"Am să vă spun un episod interesant. În campania din 2014, la un moment dat, a fost luat, şi s-a făcut mare circ după aceea, domnul Ilie Sârbu şi dus cu maşina domnului Ghiţă la Parchetul de la DNA Braşov. (...) Am vorbit, în aceeaşi zi sau a doua zi, întâmplător, cu domnul Maior şi l-am întrebat ce e povestea aceasta. Mi-a spus că nu ştia nimic. L-am crezut, pentru că nu era prima dată când se dovedea că nu a ştiut, chiar a fost surprins”, a spus Elena Udrea.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News