Prezidențiabilul PMP, Elena Udrea, a dezvăluit ce ar fi urmărit președintele Traian Băsescu prin lansarea, înainte de campania electorală, a ipotezei conform căreia unul dintre candidații pentru Cotroceni ar fi fost ofițer acoperi.
Liderul PMP a opinat că lansarea temei ofițerului acoperit înaintea campaniei electorale ar fi urmărit să-l determine pe Victor Ponta să renunțe la candidatura pentru Cotroceni.
"Cum se explică de ce președintele a aflat de problema ofițerului acoperit în 2013 și a deturnat-o abia acum?", a întrebat-o jurnalistul Val Vâlcu pe Elena Udrea, la Interviurile DCNews.
"Nu știu dacă a știut din 2013. Nu am înțeles de undeva lucrul acesta. Dânsul a prezentat acum o hârtie din 2013, dar nu știu dacă de atunci a aflat lucrul acesta.
Poate dl Victor Ponta nu se înscria în această competiție. Poate nu-i trecea prin cap, știind că a făcut lucrul acesta în trecutul lui, poate avea reținerea să se înscrie în această competiție. Dânsul s-a înscris în competiție, nu știu ce a avut în cap, așa cum nu înțeleg ce a avut în cap dl Iohannis, să pună dreapta în pericol, să pună două în partide în situația de a susține un candidat care are un dosar cu ANI pe rol.
Deci bun, sunt doi oameni care au ales să intre în competiție având astfel de secrete sau de probleme, iar electoratul este în măsură acum să aleagă cunoscând lucruri despre candidați", a răspuns Elena Udrea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu