Elena Udrea, la comisia SRI: "statul paralel controlează societatea"

Elena Udrea
Elena Udrea

Fostul ministru Elena Udrea s-a prezentat, joi, la Comisia parlamentară de control al activităţii SRI, pentru a fi audiată, precizând că a venit să spună "lucruri" pe care le cunoaşte din experienţa proprie, "relevante pentru modalitatea în care statul paralel controlează astăzi societatea". 

"Am venit la invitaţia comisiei, unul dintre scopurile invitaţiei este să lămuresc lucruri care s-au spus până acum de alte persoane şi în care am fost invocată şi să spun, la rândul meu, ceea ce ştiu despre cum s-a construit acest stat paralel în ultimii ani în România", a afirmat Udrea, înainte de şedinţa Comisiei SRI. 

Ea a susţinut că nu o să reclame nimic. "Nu o să reclam nimic, eu o să spun lucruri pe care le cunosc din experienţa proprie directă sau indirectă, lucruri care contează şi care sunt relevante pentru modalitatea în care sistemul, statul paralel controlează astăzi societatea, folosind Justiţia ca instrument principal", a adăugat Elena Udrea. 

Întrebată dacă parlamentarii vor fi ajutaţi de dezvăluirile sale, Elena Udrea a răspuns: "Parlamentarii vor fi ajutaţi dacă vor să fie ajutaţi". 

"A mai fost o comisie care zic eu că a cam eşuat în raportul ei, 'Comisia sufrageria', sper că această comisie va avea mai mult succes cu lucrările pe care le derulează. Deci, dacă parlamentarii vor vrea să ţină cont de lucrurile care se vor spune aici şi care, în afară de ceea ce nu se ştie, amănunte, persoane, lucruri concrete, în rest discuţii tot sunt în spaţiul public de ceva timp. Dacă vor dori să schimbe ceva, eu cred că lucrările acestei comisii sunt de mare folos şi ce se spune aici este de mare folos. Dacă se vor teme în continuare să iniţieze o schimbare care ţine de Parlamentul României, atunci, sigur, am venit, ne-am plimbat, am venit, am văzut şi am plecat", a adăugat ea. 

Întrebată dacă este pe lista celor 65 de persoane nominalizate de fostul colonel SRI Daniel Dragomir, Udrea a spus că nu a văzut această listă, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel