Elena Udrea a transmis un mesaj foarte special.
[caption id="attachment_367944" align="alignleft" width="310"] foto: pesurse.ro[/caption]Fostul ministru al Dezvoltării a ținut să trimită un gând bun tuturor românilor, de Ziua Națională sărbătorită duminică, 1 Decembrie.
“La mulţi ani, România!
Ziua de 1 Decembrie este, poate cel mai bun prilej pentru a ne întoarce la valorile naţionale care ne-au definit şi ne-au conturat, de-a lungul timpului, ca popor. Nu ar trebui să uităm niciodată cât de mult s-au luptat românii pentru reîntregirea neamului, cel mai nobil deziderat pe care îl poate avea vreodată o naţiune.
Mă bucur de fiecare dată când regăsesc această însufleţire în rândul românilor simpli, cu sufletul curat şi gânduri frumoase, care transpun întreaga evoluţie a noastră, cu bune şi cu rele, ca Românie unită. Din fericire, încă mai sunt mulţi astfel de români adevăraţi.
Până la urmă, binele unei ţări vine, în primul rând, din crezul autentic că lucrurile pot fi şi trebuie făcute pentru îndeplinirea interesului naţional. Şi abia mai apoi al celui personal. Vreau să le urez astăzi tuturor românilor multă sănătate, putere şi să nu piardă niciodată dragostea pentru Patria în care s-au născut!”, a scris Elena Udrea pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu