Elena Udrea a formulat o nouă cerere de confruntare cu denunţătorii ei, informează România TV.
Fostul ministru a depus, la DNA, o nouă cerere de confruntare cu denunţătorii săi, motivând că au trecut 24 de ore de la prima cerere şi nu a primit niciun răspuns de la procurori.
Avocaţii Elenei Udrea au trimis astfel la DNA o noua solicitare, dorind ca această confruntare să aibă loc înainte ca joi, să se judece la ICCJ, contestaţia Elenei Udrea privind arestarea preventivă în Dosarul Gala Bute.
Avocatul Alexandru Chiciu a anunţat, zilele trecute, că Elena Udrea vrea să fie confruntată cu denunţătorii ei înainte de a fi judecat apelul la măsura arestării preventive în dosarul Gala Bute.
"Mi-a cerut să fie confruntată cu denunţătorii. Doreşte foarte mult să-i vadă pe aceşti bărbaţi faţă în faţă, să-i privească în ochi", a declarat Alexandru Chiciu.
Elena Udrea vrea ca această confruntare să aibă loc cât mai repede. "Luni dimineaţă, voi cere procurorilor ca Elena Udrea să se întâlnească cu denunţătorii, înainte de apelul la decizia de arestare preventivă", a spus Chiciu.
Celălalt avocat al deputatului, Marius Striblea nu pare convins că această confruntare va schimba depoziţiile deja făcute în dosar. "Probabil ambele părţi îşi vor păstra poziţia", a spus Marius Striblea, mai scrie România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News