Elena Udrea: Până în 2013 nu putem vorbi despre o reîmpărţire a României în regiuni

Publicitate

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat vineri, în cadrul întâlnirii cu Delegaţia Comisiei pentru Dezvoltare Regională - REGI din cadrul Parlamentului European, că nu crede că până în 2013 va avea loc o împărţire administrativă a României pe regiuni, deşi este necesară, pentru o mai bună absorbţie a fondurilor europene.

"Pe noi ne interesează o mai bună absorbţie a fondurilor europene, iar, dacă lucrul acesta este legat de numărul de euroregiuni în care este împărţită România, atunci, noi ne vom strădui să avem acea abordare, care să maximizeze atragerea fondurilor europene. După experienţa pe care o avem din prima alocare bugetară (2007-2013), canalizăm efectul pe care l-a avut, deja, împărţirea în regiuni a ratei de absorbţie a fondurilor europene", a spus ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Potrivit Elenei Udrea, "până în 2013 nu putem vorbi despre o reîmpărţire a României în regiuni".

"Va trebui ca abordarea noastră să fie una pragmatică. Vorbim şi de considerente istorice, economice. Din punctul nostru de vedere, această reîmpărţire este necesară, dar trebuie să aibă ca prim scop o mai mare eficienţă şi o implicare mai directă asupra unei mai bune absorbţii a fondurilor europene în următoarea perioadă", a subliniat Udrea.

Discuţiile de la Timişoara au vizat prezentarea stadiului de aplicare a Programului Operaţional Regional - POR. AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel