Elena Udrea, prima reacție după cazul Coldea la DNA

Udrea
Udrea

Elena Udrea a transmis un mesaj, după ce Florian Coldea a fost plasat sub control judiciar.

Într-o postare pe Facebook, Elena Udrea a transmis un mesaj despre generalul Florian Coldea, plasat sub control judiciar.

„„Când va fi vremea, zice Domnul, cu dreptate voi judeca“-psalmul 74:2.

După aproape zece ani, Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA așa cum, împreună cu Kovesi m-a scos pe mine în februarie 2015, doar că el fără cătușe!

Sper că prin dărâmarea soclului pe care cei doi generali s-au ridicat și care va duce și la căderea lui Kovesi, JUSTIȚIA se va simți eliberată, iar procurorii și judecătorii vor avea curaj să acționeze și să judece după lege și conștiința proprie!“, a scris Elena Udrea pe Facebook.

CITEȘTE ȘI         -        Ordonanța din dosarul lui Florian Coldea. Cum ar fi acționat, conform DNA, gruparea Coldea - Dumbravă - Trăilă

Reamintim că Florian Coldea a fost inculpat într-un dosar de trafic de influență, după ce a fost audiat mai bine de 15 ore alături de generalul Dumitru Dumbravă, și plasat sub control judiciar. 

Atât Coldea, cât și Dumbravă, au plătit câte o cauțiune de 500.000 de lei pentru a fi lăsați în libertate.

În seara zilei de 24 mai, Florian Coldea a transmis un comunicat în care precizează că se consideră nevinovat și are încredere că justiția din România își va face treaba.

„Având în vedere decizia procurorilor DNA de dispunere a măsurii de punere în mișcare a acțiunii penale, în dosarul cu nr. 52/1/P/2024, urmare a sesizării acestora în contextul unui denunț formulat de o persoană condamnată în prima instanța, țin să precizez următoarele:

- Mă consider nevinovat pentru faptele de care am fost acuzat;

- Am respectat întotdeauna spiritul și litera legii, atât că demnitar al statului român, cât și că persoană privată, având convingerea fermă că nimeni nu este mai presus de lege;

- Am încredere în justiția din România, așa cum am avut întotdeauna, pentru a-mi susține și dovedi nevinovăția în ceea ce privește acuzațiile care mi se aduc;

- Pe parcursul desfășurării procesului penal, voi susține cu onestitate și promptitudine toate demersurile legale și voi colabora pe deplin cu organele de cercetare penală pentru stabilirea adevărului și nevinovăției mele;

- În condițiile intenselor campanii mediatice interesate, pe care le derulează anumite trusturi media, cu promovarea de afirmații defăimătoare la adresa mea care nu au nicio legătură cu realitatea și cu interesul public, ci cu interese obscure ale unor personaje decredibilizate, nu voi face alte declarații publice înainte de finalizarea anchetei“, a transmis fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel