Completul de la Înalta Curte a decis, joi, după câteva ore de deliberări, cercetarea în arest preventiv a Elenei Udrea în dosarul Galei Bute. Elena Udrea nu a reușit să învingă pentru a doua oară sistemul.
Ziua de joi nu i-a purtat noroc fostului ministru, Elena Udrea. După audierea acesteia, timp de peste trei ore, completul de două judecătoare de la Înalta Curte a decis cercetarea Elenei Udrea în arest în dosaru Galei Bute, pentru care magistrații au decis arestarea pentru 30 de zile săptămâna trecută. Decizia este definitivă, Elena Udrea urmând să mai petreacă în arest preventiv încă trei săptămâni, dacă magistrații nu vor mai prelungi pentru încă 30 de zile mandatul de arestare.
Avocatului Marius Striblea a declarat, după terminarea audierii, că Elena Udrea "a reuşit să dea argumente pentru combaterea tuturor acuzaţiilor care i se aduc". Întrebat dacă le-a spus judecătorilor dacă s-a aflat sau nu în sediul MDRT la 6 octombrie 2011, când procurorii DNA spun că ar fi primit geanta neagră cu 900.000 de euro, apărătorul Elenei Udrea a replicat că "este foarte greu să-ţi aduci aminte după atâta timp dacă ai fost sau nu în minister".
Ca strategie de apărare, avocaţii Elenei Udrea au încercat să arate magistraţilor că "votul deputaţilor din 23 februarie a fost nelegal" şi că "singurele probe în ceea ce o priveşte pe Elena Udrea sunt denunţuri". "Circuitul banilor se opreşte la lungu. De acolo nu mai există decât denunţuri. Am mai invocat faptul că în speţă judecătorul de fond a analizat prea mult fondul şi nu oportunitatea arestării preventive. Am arătat că alte persoane implicate în dosar beneficiază de măsuri mai blânde şi că măsura arestului preventiv nu se justifică", a explicat Marius Striblea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu