Alexandru Chiciu, avocatul Elenei Udrea, a făcut un anunț "important", marți seara, la scurt timp după ce clienta sa a fost reținută pentru 24 de ore de DNA.
Alexandru Chiciu a declarat că, în ciuda reținerii, procurorii anticorupție au renunțat la "o infracțiune de spălare de bani, ceea ce e foarte important".
"(Elena Udrea - n.r.) Nu a avut nicio emoție că se va dispune măsura reținerii, în măsura în care, știți foarte bine, au trei cereri de reținere pe numele domniei sale.
Ceea ce s-a schimbat între timp - au fost două infracțiuni de spălare de bani, procurorii au renunțat la o infracțiune de spălare de bani, ceea ce e foarte important.
(...) Important este că astăzi, repet, o infracțiune de spălare de bani a picat. Sigur, pentru cealaltă infracțiune ne vedem în instanță", a spus Alexandru Chiciu, la ieșirea din sediul Direcției Naționale Anticorupție.
Avocatul a mai dat asigurări că ipoteza unor denunțuri făcute de Elena Udrea "nu poate fi luată în calcul".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News