Elena Udrea scapă de acuzațiile din dosarul Hidroelectrica privind mita de 5 milioane de dolari, după ce faptele s-au prescris.
Elena Udrea scapă de acuzațiile din dosarul Hidroelectrica, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus definitiv, marţi, încetarea procesului penal în cadrul acestui dosar în care Udrea este acuzată de trafic de influenţă şi spălare a banilor, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari pe care ar fi primit-o de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu, transmite Agerpres.
Aceeaşi soluţie a fost dispusă şi în cazul jurnalistului Dan Andronic, acuzat în dosarul Hidroelectrica de mărturie mincinoasă.
Prescrierea faptelor în acest dosar a fost constatată încă din aprilie 2023, la judecarea dosarului pe fond la Curtea de Apel Bucureşti. Totuși, marți, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins apelurile introduse de DNA şi Elena Udrea, astfel fiind menţinută decizia instanţei de fond privind încetarea procesului penal.
Decizia mai prevede și faptul că Elena Udrea, aflată acum în penitenciarul Târgşor, unde execută o pedeapsă de 6 ani primită în dosarul Gala Bute, va trebui să achite suma de 3,4 milioane euro.
Reamintim că în dosarul Hidroelectrica, Elena Udrea a fost trimisă în judecată de DNA, în decembrie 2017, pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, iar jurnalistul Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă.
Potrivit DNA, Elena Udrea a acceptat în anul 2011 promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri (Energy Holding - n.r.) le încheiase cu Hidroelectrica.
Din acești bani promiși, Elena Udrea a primit, în noiembrie 2011, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar şi o creanţă de 900.000 de euro. Creanţa reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terţ şi care era garantată cu părţi sociale ale unei societăţi comerciale care deţinea două publicaţii, printre care şi cotidianul Evenimentul zilei.
DNA mai preciza că, pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanţei de 900.000 euro, care i-ar fi conferit pe cale de consecinţă şi puterea de a influenţa activitatea cotidianului Evenimentul zilei, Elena Udrea ar fi preluat această creanţă de la firma controlată de omul de afaceri prin interpunerea unei alte firme paravan, care îi aparținea unei cunoştinţe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu