Ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Târgovişte, alături de fostul fotbalist Gheorghe Popescu şi de poliţistul rănit de un interlop, Codruţ Oprea.
Consilierii locali din Târgovişte au aprobat, în urmă cu o săptămână, o hotărâre în acest sens, astfel că ministrului Elena Udrea i s-a conferit titlul, joi, de ziua municipiului Târgovişte. Edilul Gabriel Boriga a precizat că a făcut această propunere pentru că oficialul guvernamental a ajutat municipiul să se dezvolte, graţie fondurilor europene, informează Realitatea.
"Meritul meu este mic în realizările dumneavoastră.(...) Am convenit, totuşi, să primesc acest titlu, pentru că am înţeles că este onoarea care i se face unui reprezentant al Guvernului care, cu bună credinţă şi cu drag pentru oraşul Târgovişte, a încercat să fie alături de oraşul Târgovişte, ori de câte ori a putut", a precizat Elena Udrea la şedinţa festivă a Consiliului Local Târgovişte.
Titlul de cetăţean de onoare le-a fost conferit şi fostului fotbalist Gheorghe Popescu, poliţistului Codruţ Oprea, aflat în stare gravă după ce un interlop l-a lovit cu o sticlă în cap într-un club din Târgovişte şi medicului Liviu-Sorin Băilă. De asemenea, a devenit cetăţean de onoare, post-mortem, profesorul Alexandru Ioan Dunu, iar fostul consilier local Alexandru Pârvulescu a primit, tot post-mortem, diplomă de excelenţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News