Elena Udrea și Ioana Băsescu, zi de foc la ÎCCJ

Magistrații  ÎCCJ reiau, joi, dezbaterile în cazul apelurilor declarate de DNA, Elena Udrea, Ioana Băsescu și ceilalți inculpați condamnați de Curtea de Apel București în dosarul privind modalitatea de finanțare a campaniei prezidențiale a lui Traian Băsescu din anul 2009.

Alegeri prezidentiale 2024

Instanța supremă ar putea începe judecarea efectivă a apelurilor și asculta declarațiile inculpaților care doresc să ofere explicații cu privire la acuzațiile DNA, după ce  la primele două termene de judecată din 6 mai și 24 iunie instanța supremă a primit cererile de probe propuse de apărătorii celor din dosar.

Procurorii DNA au atacat cu apel decizia Curții de Apel București din dosarul în care fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea, fiica fostului președinte al României, Traian Băsescu, Ioana și secretarul general al Ministerului Dezvoltării, Gheorghe Nastasia, au primit pedepse cu executare pentru fapte de corupție legate de finanțarea campaniei prezidențiale din anul 2009.

Curtea de Apel Bucuresti a pronunțat sentințe  în dosarul în care Elena Udrea și Ioana Băsescu sunt acuzate că au încălcat legea în 2009, pentru a strânge banii necesari în campania electorală a fostului șef al statului, Traian Băsescu.

Acuzațiile pe care le-au adus procurorii DNA în acest dosar

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au trimis în judecată în 2017, pe Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru instigare la luare de mită, spălare a banilor, pe Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru luare de mită, pe Victor Tarhon, la data faptei preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, tot pentru luare de mită, pe Ioana Băsescu, notar public, fiica preşedintelui României în funcţie la acel moment, pentru instigare la delapidare, instigare la spălarea banilor, pe Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru delapidare şi pe Dan Andronic, pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

„În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare”, arăta DNA într-un comunicat de presă.

 

Vezi și: Băsescu a făcut primul comentariu după ce fiica sa, Ioana, a fost condamnată la închisoare

 

Procurorii spun că remiterea foloaselor infracţionale a fost ascunsă prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă.

Elena Udrea, pe atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, este acuzată că, în perioada octombrie – noiembrie 2009, l-a determinat pe Gheorghe Nastasia, la acea vreme secretarul general al ministerului, să ceară şi să primească suma de aproape un milion de lei de la un om de afaceri, în schimbul asigurării plăţii unor contracte pe care societatea respectivă le avea în derulare. Contractele, în valoare de aproape 50 de milioane de euro, fuseseră încheiate cu autorităţi locale finanţate de Ministerul Turismului privind construirea de domenii schiabile şi telegondole, în cadrul programului “Schi in România”. 

 

Vezi și: Condamnare Elena Udrea și Ioana Băsescu. Cozmin Gușă: Nu ține de influențele din România/ JOC PERICULOS în Costa Rica

 

„Udrea Elena Gabriela i-a indicat inculpatului Nastasia Gheorghe atât suma pe care urma să o solicite de la reprezentantul societăţii comerciale în schimbul asigurării finanţării ce urma să fie aprobată de către minister în contul unor lucrări deja executate de societate, cât şi denumirea firmei către care urma să se realizeze plata foloaselor pretinse (a mitei). În perioada 27 noiembrie – 21 decembrie 2009, omul de afaceri a virat în contul firmei indicate, în două tranşe, suma de 918.864 lei, în baza unui contract fictiv ce avea ca obiect prestarea unor servicii de publicitate, deşi societăţile administrate de omul de afaceri nu aveau nevoie de o campanie naţională de publicitate pentru promovarea unor proiecte locale”, arată DNA. 

În realitate însă, banii ar fi fost folosiţi pentru plata unor servicii de publicitate stradală pentru campania electorală a unuia dintre candidaţi.

Decizia magistraților de la Curtea de Apel

Elena Udrea a primit mai multe condamnări pentru spălare de bani și luare de mită. Acestea au fost contopite și a rezultat o pedeapsă de șase ani de închisoare cărora li s-a adăugat un spor de doi ani. În total, Udrea va avea de executat opt ani de detenție.

Ioana Băsescu a fost condamnată la cinci ani de detenție. Ea a fost acuzată de delapidare și instigare la spălare de bani, fapte pentru care a primit mai multe pedepse, care au fost contopite, rezultând cinci ani de închisoare.

Victor Tarhon, la data faptei preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, a primit patru ani cu suspendare pentru luare de mită.

Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, va avea de executat șase ani de închisoare pentru mită. 

Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru  delapidare.

Dan Andronic a fost achitat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel