Relația dintre Elena Udrea și afaceristul Valentin Chifu, din câte se pare, nu ar mai fi de actualitate.
Radu Cristescu, liderul PMP și un apropiat al Elenei Udrea, a dezvăluit la România TV că fostul ministru al Turismului s-a despărţit de Valentin Chifu, după ce tot el, în urmă cu câteva luni, vorbea despre relaţia acestora.
"Nu pot să infirm, nici să confirm, dar la o asemenea presiune mediatică era normal ca acesta să fie finalul acestei relaţii. Vă garantez că va reveni nu puternic, ci foarte puternic în politică. La cum o ştiu eu luptătoare, puternică, va avea un cuvânt greu de spus în politica următorilor ani din România", a declarat Cristescu privind despărţirea Elenei Udrea.
Contactată telefonic, Udrea nu a dorit să facă vreun comentariu în legătura cu acest subiect, dar nu a negat despărțirea. "Știți că sunt o persoană discretă, nu am ce să comentez", a declarat Udrea pentru CANCAN.ro.
Despărţirea pare surprinzătoare, mai ales că cei doi erau nedespărțiți în ultima perioadă, fostul ministru vorbind chiar și despre faptul că ar dori să rămână însărcinată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu