Un elev de 15 ani este acuzat de alţi doi colegi că i-ar fi obligat să întreţină relaţii sexuale cu el. Scenele s-ar fi petrecut în toaleta şcolii şi într-o cameră de cămin. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa au deschis o anchetă în acest caz.
Potrivit anchetatorilor, băiatul de 15 ani şi-a forţat doi colegi de 12, respectiv 17 ani, să întreţină cu el relaţii sexuale şi asta după ce i-a ameninţat cu bătaia.
Tot anchetatorii au scos la iveală şi faptul că minorul fusese şi el la rândul său agresat sexual de un bărbat de 42 de ani din Bistriţa.
Băiatul a fost supus unei expertize psihiatrice, iar aceasta a scos la iveală faptul că el a avut discenământ în momentul comiterii faptelor. Băiatul provine dintr-o familie dezbinată, cu probleme financiare şi mai are doi fraţi.
Primul termen de judecată în acest caz va avea loc la judecătoria Bistriţa, în 16 octombrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News