Scene de groază într-o școală din Județul Argeș. O elevă din clasa a VII-a a fost bătută crunt de un alt copil, sub aplauzele celorlalți colegi
Un nou caz de agresiune între copii vine de această dată de la o școală din județul Argeș. O elevă din clasa a clasa a VII-a a fost bătută crunt de un băiat din clasa a VI-a, chiar în incinta școlii din Dobrești, transmite RealitateaPlus. Bătaia a fost filmată, iar imaginile au apărut în spațiul public. Pe filmare se poate vedea cum fata este trântită la pământ de un băiat și lovită cu pumnii și picioarele. Incidentul este cu atât mai grav cu cât ceilalți copii prezenți în clasă aplaudau. Polițiștii s-au autosesizat după ce au văzut imaginile.
"Cu privire la starea conflictuală petrecută între elevii unei unități de învățământ, pe raza localității Dobrești, județul Argeș, polițiștii argeșeni desfășoară verificări. Polițiștii secției rurale Călinești au întocmit din oficiu un dosar penal sub aspectul săvârșirii de loviri sau alte violențe. Cu privire la aceleași aspecte, a fost alertată și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș pentru măsurile specifice.", a declarat Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeș.
Totodată, situația este monitorizată de polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară Argeș, care au planificat desfășurarea de activități preventive cu elevii unității școlare, în colaborare cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Argeș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu