O femeie fără adăpost, de aproximativ 25 de ani, a pătruns, miercuri dimineaţă, în incinta Colegiului Naţional cu profil sportiv "Emil Racoviţă" din Bucureşti şi a alergat cu cuţitul în mână câţiva elevi care se aflau în incinta instituţiei.
Femeia fără adăpost a smucit şi a atacat prima dată o fetiţă din clasa a treia, fugind după intervenţia câtorva părinţi şi profesori. Ulterior, femeia fără adăpost a revenit şi a alergat cu cuţitul în curte şi pe holurile şcolii câţiva copii din clasele a cincea, fiind oprită doar de intervenţia Poliţiei, a declarat unul dintre părinţi.
Pe de altă parte, săptămâna trecută, la piscina din cadrul Complexului Sportiv Naţional "Lia Manoliu", aflată în apropiere de liceu, unde se pregătesc copiii de la "Racoviţă", au fost înregistrate furturi din vestiare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu