Elevi români, medaliaţi la Olimpiada Europeană de Fizică

elevi medaliati
elevi medaliati

Lotul olimpic de fizică al României şi-a trecut în palmares patru medalii (trei medalii de argint şi o medalie de bronz), precum şi o menţiune de onoare la a III-a ediţie a Olimpiadei Europene de Fizică (EUPhO), care s-a desfăşurat la Riga (Letonia), în perioada 31 mai - 4 iunie 2019, transmite Ministerul Educaţiei.

Alegeri prezidentiale 2024

Medaliile de argint au fost adjudecate de elevii Ştefan Dolteanu, Ionel-Emilian Chiosa şi Iosif Theodor. Medalia de bronz a fost obţinută de elevul Vasile Mihai, iar eleva Sabina Drăgoi a primit menţiunea de onoare. Olimpicul Ştefan Dolteanu a obţinut şi premiul special pentru cel mai bun experiment din concurs. Toţi olimpicii sunt elevi la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti.

Lotul olimpic a fost coordonat de prof. Adrian Dafinei de la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti şi prof. Delia Davidescu de la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti.

Secretarul de stat, Irina Elisabeta Kovacs, a reprezentat Ministerul Educaţiei Naţionale la ceremonia de premiere, ţării noastre revenindu-i onoarea de a găzdui cea de-a IV-a ediţie a Olimpiadei Europene de Fizică, în mai 2020.

România, gazdă în 2020



În organizarea olimpiadei, Ministerul Educaţiei Naţionale va beneficia de sprijinul Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti, precum şi de colaborarea cu Institutele de Fizică de pe platforma Măgurele: Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei", Institutul Naţional pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, Institutul de Fizică Atomică, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor.

Cu acest prilej, secretarul de stat Irina Elisabeta Kovacs a avut întrevederi cu ministrul educaţiei din Letonia, Ilga Suplinska, precum şi cu secretarul de stat Liga Lejina. În cadrul întâlnirilor s-au discutat aspecte referitoare la cooperarea în domeniul educaţiei dintre România şi Letonia, precum şi modalităţile de modernizare a sistemelor de învăţământ din ambele ţări.

Lotul olimpic a fost întâmpinat la revenirea în ţară de către ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, care le-a transmis sincere felicitări atât elevilor pentru eforturile depuse şi performanţele obţinute, cât şi profesorilor coordonatori pentru dedicarea de care dau dovadă şi pasiunea pe care o insuflă elevilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel