Elevii, afectați de școala online. Un psiholog EXPLICĂ dezechilibrul ce poate apărea

Noul program al elevilor, impus din cauza pandemiei de coronavirus, ar putea duce la un dezechilibru în viața acestora. Iată ce spune un psiholog. 

Publicitate

Programul dezechilibrat duce la scăderea capacităţii de a învăţa. Este opinia unui psiholog care le recomandă elevilor participanți la cursuri online să respecte un program strict, exact ca în timpul anului școlar tradițional. Dacă apar modificări există riscul ca rezultatele școlare să se schimbe, scrie Mediafax. 

Ce spune un elev 

David Păsărin este elev în clasa a XI-a şi recunoaşte că, odată cu învăţarea online, de acasă, programul lui s-a dat peste cap. Merge la somn târziu şi se trezeşte în funcţie de programul de a doua zi. Uneori, se trezește chiar cu 10 minute înainte să intre profesorul pe zoom.

„Recunosc că la începutul şcolii aveam un program pe care îl respectam, mă trezeam zilnic la şapte, dar acum nu mai pot. Nu mai e acelaşi gând că trebuie să mă culc acum pentru că mâine trebuie să fiu la ora aia în picioare. Noi, ca elevi, dacă învăţăm de acasă suntem într-un mediu familiar, foarte relaxant şi ne pierdem atenţia, nu suntem serioşi şi nici la ore nu suntem atenţi, programul e foarte greu de respectat”, spune David.

Recomandare pentru elevi 

Psihologul Mihaela Dinu le recomandă elevilor să respecte un program fix.

„Tot ceea ce nu are rutină şi organizare dezechilibrează. Ne vine foarte greu să ne adaptăm. Şi dacă vorbim de copii, vorbim despre scăderea randamentului din punct de vedere cognitiv. Oboseala acumulată duce la scăderea capacităţii de a învăţa. Rezultatele şcolare se pot schimba în timp. Pentru un copil, un program înseamnă foarte mult. Structurarea unui program, respectarea unei rutine. De la rutina de masă, somn, învăţat”, explică Mihaela Dinu, psiholog la Salvaţi Copiii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel