Elevii cu afecţiuni cronice vor putea face cursuri în spital, potrivit unui proiect de lege.
Antepreşcolarii, preşcolarii şi elevii cu boli cronice, boli maligne sau alte afecţiuni care necesită spitalizare şi/ sau tratament/ monitorizare ori aflaţi la recuperare pot participa la "Şcoala din spital", un program în cadrul căruia procesul de învăţământ se realizează individual, în grupe sau clase, în unitatea sanitară în care aceştia sunt în tratament, în monitorizare medicală sau la recuperare, după cum prevede proiectul de lege a învăţământului preuniversitar.
Potrivit proiectului, pentru antepreşcolarii, preşcolarii şi elevii care, din motive medicale sau din cauza unei dizabilităţi, sunt nedeplasabili, se organizează şcolarizare la domiciliu, pe o perioadă determinată, în funcţie de nevoile acestora, în conformitate cu metodologia de organizare şi funcţionare a şcolarizării la domiciliu, aprobată prin ordin al ministrului Educaţiei.
"Înscrierea antepreşcolarului, preşcolarului sau a elevului în "Şcoala din spital" se realizează la cererea părinţilor/ reprezentantului legal, în conformitate cu metodologia de organizare şi funcţionare a "Şcolilor din spital" aprobată prin ordin al ministrului educaţiei. Antepreşcolarul, preşcolarul sau elevul beneficiază de rezervarea locului de şcolarizare în cadrul unităţii de învăţământ la care a fost şcolarizat anterior înscrierii în "Şcoala din spital" şi are dreptul de a reveni în unitatea de învăţământ, oricând în timpul anului şcolar", se arată în proiect.
Totodată, elevii cuprinşi în forma de şcolarizare din spital în clasa a VIII-a, diagnosticaţi cu boli cronice invalidante, cu afecţiuni maligne, cu alte boli ameninţătoare de viaţă sau cu afecţiuni care necesită spitalizare îndelungată şi/ sau imobilizare la domiciliu, sunt admişi pe locuri speciale în clasa a IX-a fără susţinerea evaluării naţionale, în conformitate cu prevederile Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a admiterii în liceu, elaborată de Ministerul Educaţiei şi dată publicităţii, pentru fiecare generaţie, cel mai târziu la începutul clasei a VIII-a.
"În situaţia în care antepreşcolarul/ preşcolarul/ elevul este înscris la "Şcoala din spital" şi, în timpul tratamentului, revine la domiciliu, acesta poate opta pentru şcolarizarea la domiciliu cu prezenţa fizică a cadrului didactic sau în unitatea de învăţământ de provenienţă sau în regim online/ hibrid, în funcţie de recomandarea medicului specialist, la solicitarea părinţilor/ reprezentantului legal. (...) Ministerul Educaţiei înfiinţează Corpul Naţional al Profesorilor pentru "Şcoala din spital", constituit din personal didactic de predare, în conformitate cu prevederile ordinului ministrului educaţiei", se mai arată în document, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News