Consiliul Național al Elevilor își exprimă dezacordul cu privire la declarațiile evazive și incerte venite din partea autorităților, care, cu doar câteva zile înainte de începereaanului școlar, nu comunică nicio măsură clară și concretă privind reîntoarcerea la cursuri.
Publicitate
Miercuri, 26 august, președintele Klaus Iohannis afirma, în cadrul unei conferințe de presă: „Bănuiesc că pur și simplu nu există fonduri suficiente pentru așa ceva. (...) Profesorii vor merge cu masca pe care și-o vor procura ei și elevii la fel”.
Totodată, zilele trecute, Marian Murguleţ, secretar de stat responsabil cu Tehnologia Informaţiei în cadrul Secretariatului General al Guvernului, a declarat că „cele 250.000 de tablete necesare trecerii la sistemul online de educaţie nu vor ajunge în şcoli până la data de 10 septembrie, aşa cum şi-a propus Guvernul,
întrucât procedura de licitaţie nu a fost gestionată eficient”.
Reiterăm faptul că Guvernul a adoptat, pe data de 24 august, o Ordonanță de urgență prin care sunt alocate 175 de milioane de euro pentru achiziții de materiale pentru a garanta începerea noului an școlar în siguranță. Acest OUG are, însă, aplicabilitate începând cu anul 2021, atunci când se vor finaliza depunerea cererilor de rambursare și decontarea propriu-zisă a cheltuielilor către autoritățile publice locale, conform unei adrese transmise către autoritățile locale de către Guvernul României.
Mai mult, în cursul zilei de ieri, a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1456/2020, conform căruia școlile care nu sunt racordate la apă potabilă își pot obține autorizația sanitară prin amplasarea unui dozator de apă în cadrul unității de învățământ. Observăm, astfel, faptul că autoritățile adaptează măsurile de siguranță la infrastructura din școli, nicidecum invers, cum ar trebui de fapt. Această practică a fost confirmată și în proiectul de ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății, care prevede obligativitatea păstrării unei distanțe de 1 metru între elevi, deși, până acum, experții epidemiologi anunțau o distanță minimă de 1,5 metri.
Considerăm că măsurile prezentate până acum de autorități denotă o lipsă acută de responsabilitate, având în vedere faptul că existența materialelor sanitare pentru toți elevii este vitală, în contextul începerii anului școlar în format fizic, în majoritatea ocalităților din România. Într-un sistem de învățământ de stat, care este, cel puțin în teorie, gratuit, este inadmisibil ca elevilor să nu li se asigure pachetul minim de protecție pentru întoarcerea la școală, în condițiile în care Ordonanța de urgență menționată mai sus prevede alocarea a 50 de milioane de euro pentru achiziționarea de materiale sanitare în școli. În același timp, lipsa dispozitivelor conectate la Internet, pe care Ministerul Educației și Cercetării și-a asumat să le achiziționeze încă de la începutul verii, va avea ca
rezultat direct privarea de dreptul la învățătură a mii de elevi aflați în imposibilitatea de a-și continua parcursul educațional în format online.
„Anul școlar va începe cu dacă și cu parcă. La momentul de față, asta e tot ceea ce am primit din partea statului român: bănuieli, presupuneri și lipsă de asumare. Dacă situația va continua în felul acesta, vom solicita amânarea începerii anul școlar, până când autoritățile vor lua în serios deschiderea școlilor și nu vor mai juca la cacealma siguranța elevilor din România.”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu