La propunerea Primarului General, Gabriela Firea, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat în şedinţa de astăzi un proiect de hotărâre prin care se aprobă continuarea programului “Smile-mobile”, proiect prin care elevii beneficiază de aplicarea aparatelor ortodontice.
“Începând din anul 2017, Primăria Capitalei, prin ASSMB, a reuşit formarea unei reţele de 156 cabinete medicale stomatologice (şcolare, liceale şi universitare), cât şi dotarea acestora cu echipamente stomatologice moderne. În aceste cabinete, în perioada septembrie 2018 - aprilie 2019 au fost consultaţi şi trataţi peste 60.000 de copii. Astăzi am supus votului Consiliului General aprobarea unui nou proiect în domeniul sănătăţii copiilor. Programul „SMILE - Mobile” vine în continuarea proiectului ”Consultaţii stomatologice şi aplicare de aparate ortodontice mobile pentru elevii din Municipiul Bucureşti” desfăşurat anul trecut, şi prevede acordarea unui sprijin financiar sub formă de vouchere, în valoare de 1.100 de lei, pentru aplicarea de aparate dentare mobile, pentru 2.000 de elevi, cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani, din Municipiul Bucureşti, identificaţi cu probleme dentare, în baza indicaţiei unui medic specialist ortodont. Perioada de derulare a proiectulul „SMILE - Mobile” va fi iulie 2019 - decembrie 2021, în Municipiul Bucureşti. Am dorit continuarea acestui program pentru că, potrivit studiilor, sunt foarte mulţi copii în Bucureşti cu probleme stomatologice, dar care provin din familii care nu au posibilităţi financiare pentru rezolvarea acestora”, a declarat primarul general al capitalei, Gabriela Firea.
Reamintim că prin hotărarea CGMB nr. 307/2018 a fost aprobat proiectul “Consultaţii stomatologice şi aplicare de aparate ortodontice pentru elevii din Municipiul Bucureşti”, care a fost implementat începând cu luna septembrie 2018, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale. În cadrul acestui proiect au existat 1.900 de solicitări, 237 de copiii au primit deja aparate ortodontice mobile, s-au aplicat 437 de arcade şi au rămas de aplicat 797 arcade.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu