Un proiect-pilot, care are scopul de a despărți elevii din clasele 0-IV de cei din clasele V-VIII, va fi realizat în premieră națională la Cluj. Scopul a fost stabilit prin declarația șefului Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, Valentin Cuibus, care a declarat: "cunoaştem efectul educativ al celor mari asupra copiilor de 5-6 ani, care nu e unul benefic", scrie ziuadecj.realitatea.net. Cât de benefic este acest proiect și ce efect va avea asupra elevilor ne explică profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației.
Ion-Ovidiu Pânișoară susține că avantajul separării elevilor în două clădiri separate este de securitate fizică. Totuși, el a subliniat că "S-a ridicat problema separării, dar nu la gimnaziu. Este o ușoară exagerare".
Izolarea elevilor din clasele 0-IV de modelele negative
Specialistul în Științele Educației a explicat că "Elementul negativ este cel de integrare în școală în momentul în care există această trecere firească. Nu-i văd un alt beneficiu în afară de securitatea fizică". El trage un semnal de alarmă: "Nu ar fi mai bine să ne asigurăm că efectul celor mai mari ar fi unul benefic? Există o învățare de imitație, dar nu mai bine m-aș asigura că modelele sunt unele pozitive. Dacă îi izolezi, o faci degeaba. Copiii mai mici se vor întâlni în altă parte cu cei mai mari, în fața blocului. Mai bine facem un efort de rediscutare a problemei educației și modul în care școala își respectă această sarcină educațională".
Adevărata problemă - educația
Profesorul universitar Pânișoară a subliniat: "Școala trebuie să și educe. Problema e de educație. Atât timp când modelele sunt pozitive, nu se întâmplă nimic. Problema este când modelele sunt negative. Ca instituție, ce am câștigat că i-am separat, dacă nu m-am asigurat de dezvoltarea educației?".
"Ar trebui ca cei mari să devină modele pozitive. Cei mici vor găsi modelele de factura negativă în cartier sau în altă parte. Nu e obligatoriu, dacă i-am separat la școală, să însemne că gata i-am izolat de comportamentele negative", a adăugat specialistul.
Tratarea unui virus, prin izolare
El a explicat că "Problema este motivul pentru care a pornit. Acțiunea nu este rea în sine. Însă, în loc să umblu, să mă asigur că elevii mai mari vor avea o educație pozitivă, îi izolez pe cei mici. E ca și când construiesc o clădire pentru a nu mai fi afectate de virus unele persoane în loc să caut soluții să îndepărtez acel virus.".
"Ai fost bun până acum, acum treci la ăia răi"
Ion-Ovidiu Pânișoară a precizat că "banii ar putea fi investiți mai mult în modul în care îi educăm pe copii ăștia. Acum este exacerbată ideea că uite treci în altă parte la ăia răi. Copilul va auzi <<ai fost bun până acum, acum treci la ăia răi>>. E o soluție care poate să rezolve, dar care nu rezolvă.".
"Ar trebui să căutăm cum am ajuns în această situație. Copiii ăștia de ce au ajuns așa, nu pentru că nu au fost educați corect. Rezolvăm efectul, nu și cauza", a conchis profesorul universitar Pânișoară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News