Mai multe păpuşi AI sunt folosite în Malta pentru a-i învăța pe elevii de școală primară atât să converseze, cât și elemente de programare și machine learning cu ajutorul inteligenței artificiale.
Publicitate
Posibilitățile de folosire a inteligenței artificiale în educație sunt explorate, în Malta, printr-un program ce apelează la diverse modalități de folosire a inteligenței artificiale (AI), inclusiv prin “păpuși AI”, printr-o componentă a programului lansată la începutul acestui an, potrivit unei prezentări făcute prin rețeaua Eurydice.
“Păpușile AI”, sunt folosite în activități cu elevii în vârstă de 8-10 ani. Ele au rol de agenți de conversație, demonstrează cum se pronunță corect cuvintele și sunt folosite pentru a demonstra învățarea automată (machine learning). Păpușile sunt instrumente de întărire a limbajului și alfabetizării și sunt asociate unor jocuri de vorbire și de recunoaștere a vocilor.
Proiectul-cadru, EduAI, inițiat de Agenția pentru Inovare Digitală din Malta, a fost inițiat în urmă cu doi ani, iar “Păpușile AI” sunt o componentă pilotată anul trecut și introdusă într-o școală primară pentru prima dată la începutul acestui an. Potrivit prezentării oficiale a proiectului EduAI, “folosind o platformă open source, învățătorii, elevii de 8-10 ani și părinții lor participă în crearea de activități de programare, prin care învață cum să construiască jocuri, să programeze asistenți AI și să instruiască propriile modele AI”.
Aceeași prezentare precizează că “obiectivul este să îi ajute pe elevi să interacționeze cu un robot social, dar și să-l programeze, să îl instruiască să memoreze și să învețe lucruri în timp, precum și să aibă conversații cu alți elevi, în care să analizeze aceste lucruri”, scrie Edupedu.
Ca urmare a noilor evoluții tehnologice, inteligența artificială (AI) ocupă un loc tot mai important în viața de zi cu zi, inclusiv în educație. Potrivit Grupului de experți de nivel înalt privind AI, termenul AI cuprinde deja o referință explicită la noțiunea de inteligență. Cu toate acestea, având în vedere că inteligența (atât a mașinilor, cât și a oamenilor) este un concept vag, cercetătorii AI folosesc cel mai adesea noțiunea de raționalitate. Aceasta se referă la capacitatea de a alege calea cea mai bună ce trebuie urmată pentru a atinge un anumit obiectiv, luând în calcul resursele disponibile și anumite criterii ce trebuie optimizate.
Există numeroase utilizări promițătoare ale AI care prefigurează maniera în care va transforma educația în următoarele decenii. AI poate accelera învățarea personalizată, poate oferi evaluare și feedback continui elevilor și poate aplica algoritmi de analiză în vederea personalizării procesului de învățare, astfel încât să poată fi adaptat, în timp real, la nevoile elevilor (UNESCO, 2020). AI a demonstrat deja o capacitate uluitoare de a-i susține pe elevii cu nevoie speciale, fiind receptivă la abilitățile lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu