Elevii revin luni la cursuri. Polițiști vor asigura ordinea în zona școlilor

elevi
elevi

Publicitate

Peste 8.500 de poliţişti vor asigura ordinea în zona instituţiilor de învăţământ, luni, când elevii revin la cursuri, pentru cel de-al doilea semestru al anului de învățământ 2012-2013, informează Poliția Română.

8.534 de poliţişti vor fi prezenţi în stradă, luni, agenţii asigurând ordinea şi liniştea publică, precum şi siguranţa rutieră în zona unităţilor de învăţământ, scrie Mediafax.

Poliţia Română a luat măsuri specifice, înainte de începerea anului de învăţământ preuniversitar 2012/2013, pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea ordinii şi liniştii publice, în zona instituţiilor de învăţământ.

Din cei 8.534 de poliţişti, un număr de 7.143 sunt de la ordine publică, 1.127 de la rutieră şi 264 de la alte structuri, menționează sursa citată.

Poliţiştii acţionează în zona adiacentă instituţiilor de învăţământ pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică.

De asemenea, poliţiştii rutieri asigură fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere, precum şi a ambuteiajelor.

Patrularea în zona școlilor va avea loc şi când elevii nu au cursuri, întrucât multe instituții de învățământ deţin terenuri de sport frecventate de copii.

O atenție deosebită va fi acordată și unităţilor economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ, privind respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.

Semestrul al II-lea începe luni şi se încheie în 21 iunie pentru majoritatea elevilor, cu excepţia celor din clasele terminale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel