Situație surprinzătoare la clasele de economie ale Colegiului Tehnic „Valeriu Branişte" din Lugoj. Elevii nu mai trebuie să vină la școală pentru a-și susține tezele, deoarece ei primesc subiectele prin e-mail sau pe reţelele de socializare, iar răspunsurile și rezolvările sunt transmise profesorului tot pe această cale.
Mai mult chiar, cei examinați astfel au la dispoziţie săptămâni întregi pentru a rezolva exerciţiile primite, care sunt de tip grilă sau compuneri, scrie cetateanul.ro.
„Noi dăm teza prin e-mail. Proful ne lasă să ne dezvoltăm capacitatea de a găsi informaţii, de a ne descurca, bineînţeles că noi cerem ajutor la alţii, iar dacă răspunsurile sunt la fel, nu ne punctează. Am avut practic din 5 decembrie până pe 30, dar majoritatea nu am dus încă rezolvarea. De ce să nea dea teza aşa cum ar trebui, că oricum nu dă nimeni bacul din economie? Dacă nu faci teza îţi dă nota 1, iar teza o dăm prin email că proful e mai mult plecat cu proiecte europene. Poţi să îi scrii şi pe foaie, dacă nu ai net", a explicat un elev al colegiului.
Profesorul de economie Cosmin Gheorghe, fost director al colegiului, spune că totul ţine de un nou mod de abordare, cel digital, al evaluării elevului, încurajat de Ministerul Sănătăţii. Deşi sunt la liceu, profesorul a subliniat că unii elevi nu ştiu să folosească aşa cum ar trebui calculatorul sau să scrie cu diacritice.
Chiar dacă a vrut să îi motiveze pe elevi prin trimiterea pe internet a tezelor, profesorul spune că, nici măcar aşa, aceştia nu s-au mobilizat prea tare şi nu au rezolvat subiectele. Totodată, dascălul recunoaşte că, dacă materia lui era una mai importantă, nu ar fi recurs niciodată la evaluarea prin internet.
„Este primul semestru în care încercăm în varianta asta, este o chestie experimentală. De exemplu, am avut o clasă care nu a vrut în format electronic şi le-am dat în scris. Sunt şi elevi care nu au luat-o în serios, iar rezultatul e pe măsură, nu e suficient doar să îmi scrii ceva şi scapi de mine, doar după o discuţie la clasă se dă nota. Profesorul e suveran la clasă, iar legea educaţiei încurajează folosirea instrumentelor digitale", a mai explicat profesorul de economie.
Reacția ISJ Timiș și a Colegiului Tehnic „Valeriu Branişte"
Pe de altă parte, șefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Aura Danielescu, ca și conducerea colegiului au declarat pentru sursa citată că nu ştia despre această situaţie.
„Se va face o comisie de evaluare disciplinară, la nivelul unităţii de învăţământ, iar dumnealui, în funcţie de gravitatea faptelor sale, va fi sancţionat şi va proceda mai departe la evaluarea făcută conform Legii Educaţiei Naţionale. Dumnealui nu are voie să evalueze decât aşa cum este prevăzut în legea noastră", a adăugat pentru Aura Danielescu, inspector şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu