Un caz inedit "zguduie" sistemul educațional din România: un tânăr din Oradea, nemulțumit de rezultatul contestației depuse la examenul de bacalaureat organizat anul trecut, a pornit într-o bătălie juridică extrem de curajoasă pentru a-și recupera nota inițială.
Cu ajutorul avocatului său, Mirel Ovidiu Alexandru, tânărul a reușit să demonstreze că ordinul de ministru care permitea scăderea notei în urma recorectării era nu doar nedrept, ci și profund nelegal. DC News a vorbit cu avocatul tânărului despre provocările pe care le presupune un astfel de demers, despre decizia dată de instanță și despre ce efect va avea, la nivel național, acest proces.
Aminteam, într-un articol precedent, despre profunda nelegalitate a textelor de lege care prevăd faptul că elevii sunt nevoiți să depună contestație "în orb" și să semneze o "declarație-tip" prin care își asumă faptul că, odată ce vor lăsa pe biroul comisiei cererea prin care doresc recorectarea lucrării, destinul va fi în favoarea sau împotriva acestora — nota poate crește sau poate scădea.
Într-un proces remarcabil, început de avocatul Mirel Ovidiu Alexandru din Baroul Bihor, Curtea de Apel Oradea a pronunțat o hotărâre care ar putea schimba pentru totdeauna modul în care se desfășoară soluționarea contestațiilor la examenele naționale.
Sursa: Pexels
"Lucrurile s-au întâmplat astfel: elevul a fost nemulțumit și s-a considerat nedreptățit de nota obținută în urma reevaluării, pentru că luase o notă de 9,45 inițial. Este vorba de un elev olimpic, cu rezultate deosebite întotdeauna la matematică, care considera că nota lui trebuia să fie mai mare. Și, surpriză! În urma contestației, nota a fost mai mică.
[N.r., Am amintit, în cererea de chemare în judecată, prevederile pe care le-am considerat nelegale]. La noi a fost și o situație. Elevului i s-a permis ulterior să vadă lucrarea, dar s-a acoperit cu mâna nota obținută în urma contestației. Astfel că și aici au avut o suspiciune că e posibil să fi fost o greșeală de transcriere a notei în urma contestației, pentru că e lipsit de transparență puțin acest proces.
Dacă elevului i s-ar fi arătat și demonstrat (că matematica e, totuși, matematică) și i s-ar fi spus uite, aici ai greșit, aici nu, nu se ajungea la acest demers judiciar. Pornind de la aceste elemente și suspiciuni, părinții, sprijinindu-l, au hotărât să inițiem demersul judiciar", a declarat avocatul Mirel Ovidiu Alexandru.
Sursa: Freepik
"Instanța a anulat aceste prevederi, dar doar în primă instanță. Hotărârea nu este definitivă, abia după ce se va pronunța Înalta Curte de Casație și Justiție vom ști dacă rămâne această hotărâre și rămân anulate prevederile sau nu.
Este vorba despre prevederile care duc la scăderea notei în urma contestației. Și aici se mai ridică o problemă, pentru că un elev, atunci când depune o contestație, nu o poate depune liber și neîngrădit, este condiționat să dea o declarație că i se va putea scădea nota. Această condiție reprezintă iarăși o îngrădire a accesului la acea contestație, de fapt. Dreptul elevului este limitat și condiționat", a adăugat avocatul.
Sursa: Pexels
Atașăm prevederile din OM nr. 5.242 din 31 august 2022 privind organizarea și desfășurarea examenului național de bacalaureat - 2023, care au fost anulate în primă instanță de către Curtea de Apel Oradea:
Articolul 12
(1) În procesul de evaluare inițială a lucrărilor scrise și de rezolvare a contestațiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este mai mică sau egală cu un punct, este calculată nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul de bacalaureat.
(2) În cazul în care diferența dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, acestea nu se transcriu pe lucrare și se procedează astfel:
– președintele comisiei nominalizează alți doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării;
– după finalizarea recorectării lucrării, notele acordate de fiecare dintre cei patru evaluatori se trec pe lucrare și se semnează de către evaluatori;
– președintele comisiei calculează nota finală din cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note - valori extreme, ca medie aritmetică cu două zecimale fără rotunjire, a celor două note - valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală pe care o trece pe lucrare și semnează.
(3) În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, nota finală se calculează cu respectarea prevederilor alin. (1) și (2). În situația în care, după desecretizarea lucrării, se constată o diferență de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, lucrarea se resecretizează și este transmisă spre a fi reevaluată altor doi profesori evaluatori. Nota finală, ca urmare a reevaluării în etapa de soluționare a contestației, este calculată cu respectarea prevederilor alin. (1) și (2).
(4) Nota definitivă, acordată în conformitate cu procedura menționată la alin. (1)-(3), nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă.
Articolul 13
(1) Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica nota inițială prin creștere sau descreștere, după caz.
"În continuare, elevului i se va elibera o nouă diplomă de bacalaureat, pentru că, după cum văd eu lucrurile și după cum am și cerut, ar fi urât să o mâzgălească. Așa a spus și instanța: dispune eliberarea unei noi diplome de bacalaureat, cu nota inițială", a conchis avocatul.
Sursa: Freepik
Redăm dispozitivul deciziei istorice pronunțate de Curtea de Apel Oradea:
"Anulează în parte dispozițiile art.12 alin. 1, 3 și 4 și ale art. 13 din Ordinul nr. 5242/31.08.2022 emis de Ministerul Educației, sub aspectul posibilității scăderii notei acordate inițial ca urmare a soluționării contestației. Obligă pârâta Comisia Națională de Bacalaureat din cadrul Ministerului Educației și Inspectoratul Școlar Județean Maramureș - Comisia de Bacalaureat din Centrul Regional de Contestații Maramureș să-i acorde reclamantului nota obținută anterior formulării contestației la proba de Matematică. Obligă pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Bihor să-i elibereze reclamantului o nouă diplomă de bacalaureat, cu nota obținută inițial. Respinge în rest acțiunea ca nefondată. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la pronunțare, care se depune la Curtea de Apel Oradea. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței azi, 23.04.2024".
Decizia nu a fost încă motivată și a fost atacată cu recurs de Ministerul Educației și de inspectoratele școlare din Bihor și Maramureș. Procesul urmează să fie judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dacă hotărârea Curții de Apel Oradea va rămâne definitivă, ar putea constitui un precedent pentru alte cazuri similare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu