Camerata Regală, ansamblu aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, susține sâmbătă, 18 februarie, de la ora 20.00, la Ateneul Român, primul concert din anul 2017. Evenimentul se va desfășura sub bagheta maestrului Pierre Vallet, avându-i ca soliști pe celebra pianistă Elizabeth Sombart, precum și pe directorul Fundației Resonnance România, pianista Lavinia Dragoș.
Elizabeth Sombart și Pierre Vallet au concertat împreună pe multe scene ale lumii, completându-şi armonios interpretările. Elevi ai marelui compozitor și dirijor român Sergiu Celibidache, cei doi muzicieni au înregistrat împreună un CD cu Concertele lui Chopin, alături de Royal Phillarmonic Orchestra.
În program vor fi lucrări din creația compozitorilor J.S. Bach (Concertul pentru două piane BWV 1060, în do minor) și W.A. Mozart (Concertul pentru pian nr. 23, KV. 488 în La major și Simfonia nr. 40, în sol minor, KV. 550). Evenimentul va fi prezentat de Marius Constantinescu.
Elizabeth Sombart concertează în lumea întreagă, fiind invitată pe scene prestigioase precum Théâtre des Champs-Élysées din Paris, Carnegie Hall din New York, Wigmore Hall din Londra, Concertgebouw din Amsterdam, Suntory Hall din Tokyo, Victoria Hall din Genève, sala Palau à Barcelone.
A colaborat cu artiști ca Augustin Dumay (vioară), Patrick Gallois (flaut), Lluis Claret (violoncel) și Akiko Nakajima (soprană). A concertat alături de Orchestra Națională din Lille, Orchestra Filarmonicii din Strasbourg, Orchestra Academiei Bruckner din München și Orchestra Simfonică a secolului XXI din Catalonia. În 2006, Elizabeth Sombart a fost ridicată la rangul de Cavaler al Ordinului Național de Merit pentru întreaga activitate, iar din 2008 este Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor pentru cariera sa artistică. În paralel cu activitatea de solist, în 1998 Elizabeth Sombart creează în Elveția Fundația Résonnance care este prezentă în 6 țări. Filiala din România îşi desfăşoară activitatea din 2013 în Bucureşti.
Lavinia Dragoş s-a născut la Satu-Mare unde a început studiul pianului la vârsta de şase ani cu Anamaria Manfredi, obţinând apoi diploma de licenţă şi masterat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, clasa profesor Adriana Bera. De la vârsta de treisprezece ani cântă cu orchestra Dinu Lipatti din Satu-Mare, orchestra Transilvania din Cluj Napoca, orchestra de cameră Vic şi Orchestra Naţională din Liban sub bagheta maeştrilor Jordi Mora, Alexandru Munteanu, Franz Lamprecht, Gheoghe Costin, Alexandru Lăscaie, Shinya Ozaki, Arthur Arnold, Gh.V. Dumănescu, Stefan Novak în ţară şi în străinătate (Düsseldorf, Barcelona, Geneva, Lausanne, Beirut). Din 2006 se stabileşte în Franţa unde îi întâlneşte pe Elizabeth Sombart şi Jordi Mora (discipoli ai lui Sergiu Celibidache), alături de care descoperă şi aprofundează fenomenologia muzicală. În 2013 a înfiinţat filiala Résonnance România, urmărind difuzarea muzicii clasice şi promovarea excelenţei în muzică.
Dirijorul Pierre Vallet
Dirijorul francez Pierre Vallet este recunoscut în întreaga lume pentru talentul său muzical care i-a adus colaborări cu cele mai celebre opere din lume. Recentele sale colaborări includ opere ca Madam Butterfly (Puccini) și Faust (Gounod) la Metropolitan Opera New York, Faust la Gran Teatro del Liceu Barcelona, La Juive la Göteborg Opera Sweden și Madam Butterfly la Tokyo Bunka Kaikan. Pierre Vallet a înregistrat Concertele de pian ale lui Chopin împreună cu artista Elizabeth Sombart și Royal Philharmonic Orchestra la Abbey Road Studios, CD lansat în aprilie 2015. Educator dedicat, Pierre Vallet este lector și profesor invitat la cele mai celebre programe de pregătire, precum Lindemann Young Artist Development Program at the Metropolitan Opera, Steans Music Institute at the Ravinia Festival in Chicago, Tanglewood Music Center, Wolf Trap Opera Company și Houston Grand Opera Studio. Vallet a studiat dirijatul și teoria fenomenologiei muzicale cu Sergiu Celibidache și pianul la Ecole Normale de Musique și la Conservatoire National Supérieur de Musique de Paris.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu