Elon Musk a şters paginile de Facebook ale SpaceX şi Tesla după o provocare primită pe Twitter.
Paginile de Facebook oficiale ale companiilor SpaceX şi Tesla Inc, deţinute de Elon Musk, au dispărut vineri de pe reţeaua de socializare după ce miliardarul, provocat de internauţi, a promis pe Twitter că va dezactiva conturile, informează Reuters.
Şterge pagina de Facebook a SpaceX dacă ai curaj!, i-a scris pe Twitter un internaut directorului Tesla, Elon Musk. Nu am ştiut că avem una. Se aranjează!, a răspuns miliardarul. Paginile de Facebook ale SpaceX şi Tesla, care aveau milioane de urmăritori, nu mai sunt accesibile, notează Reuters.
#deletefacebook
Musk a început dialogul răspunzând unui tweet de la cofondatorul WhatsApp, Brian Acton, cu hashtagul #deletefacebook. Acest hashtag a devenit popular după ce cea mai mare reţea de socializare a înfuriat utilizatorii folosindu-le incorect datele, care au ajuns la Cambridge Analytica, o companie de consultanţă politică implicată în campania lui Donald Trump pentru prezidenţialele din 2016.
Ce este Facebook?, a scris Musk pe Twitter. Numeroşi utilizatori l-au îndemnat pe miliardar să şteargă profilul companiilor sale şi de pe aplicaţia de fotografie Instagram, deţinută de Facebook. Instagram este probabil OK... atâta timp cât rămâne independentă, a răspuns Musk. Nu folosesc FB şi nu l-am folosit niciodată, că să nu credeţi că sunt vreun fel de martir sau că firmele mele suferă. De asemenea, nu facem reclamă şi nici nu plătim pentru promovare, aşa că...nu-mi pasă, a comentat miliardarul.
Conflict vechi
Musk a mai avut în trecut conflicte de opinie cu fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg. Anul trecut, cei doi au avut un schimb de replici pe tema roboţilor care ar putea deveni suficient de inteligenţi pentru a ucide fiinţele umane care le-au creat. Când Zuckerberg a fost întrebat despre viziunea lui Musk asupra pericolelor pe care le presupune utilizarea roboţilor, l-a mustrat că este inflexibil, iar scenariile sale apocaliptice sunt iresponsabile. În replică, Musk a scris pe Twitter: Are o înţelegere limitată asupra subiectului.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu