Elon Musk a fost citat într-un proces în care o bancă de pe Wall Street este acuzată că i-a permis lui Jeffrey Epstein să facă trafic sexual de minore.
Instanța îi cere șefului Tesla să predea orice documente care arată comunicarea dintre el, banca JP Morgan Chase și Epstein, care a murit în 2019, în urma unei presupuse sinucideri, în timp ce se afla deja după gratii, scrie BBC.
Musk nu este acuzat de nicio faptă greșită în acest caz. Luni, el a refuzat să admită că Epstein i-a oferit sfaturi financiare.
Jeffrey Epstein a murit într-o închisoare din New York, în 2019, în timp ce aștepta să fie chemat în instanță, pentru acuzații de trafic sexual.
Insulele Virgine dau în judecată banca JP Morgan Chase pentru că ar fi contribuit la presupusele crime ale lui Epstein.
Acuzații similare vin și împotriva Deutsche Bank, într-un proces separat. Procurorii susțin că băncile cunoșteau traseul banilor primiți de Epstein - o acuzație negata de Deutsche Bank.
„Credem că această cerere este lipsită de fond și ne vom prezenta argumentele în instanță”, a declarat un purtător de cuvânt al Deutsche Bank.
Acuzația de obstrucție se referă la presupusul efort al băncilor de a împiedica aplicarea unei legi americane anti-trafic prin procesarea unor retrageri mari de numerar pentru Epstein și asociații săi celebrii, cu „scopul” de a-l ajuta pe Epstein să se sustragă răspunderii penale.
Printre beneficiari s-a numărat și fosta iubită a lui Epstein, Ghislaine Maxwell, care a primit peste 23 de milioane de dolari din 1999 până în 2002. Victimele susțin că Maxwell îl ajuta pe Epstein să le racoleze, manipulându-le emoțional.
Maxwell face apel la condamnarea ei de 20 de ani de închisoare, pe care o execută în prezent, pentru că a ajutat la săvârșirea abuzurilor lui Epstein.
Femeile traficate au fost abuzate sexual de Epstein și de alții pe insula Little St. James. Potrivit mai multor victime, Donald Trump și Prințul Andrew (fratele mai mic al Regelui Charles al III-lea) ar fi luat, de asemenea, parte la „petrecerile” unde mai multe celebrități de rang înalt agresau sexual minore.
Mai multe mărturii ale victimelor, alături de detaliile principale ale cazului, pot fi urmărite în cadrul documentarului „Jeffrey Epstein: Filthy Rich”, disponibil pe Netflix și în România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News