Elon Musk le impune angajaților să revină la birou sau să plece din companie. ”Să se prefacă că lucrează în altă parte”

Sursă foto: Pexels (Chad Russell)
Sursă foto: Pexels (Chad Russell)

Elon Musk le cere angajaților să revină la birou sub amenințarea concedierilor. 

Elon Musk a scos asul din mânecă, dacă s-ar putea spune așa, și le-a impus angajaților să revină la birou sau, în caz contrar, să renunțe la locul lor de muncă din cadrul companiei Tesla. Noua politică, dezvăluită în e-mailurile transmise de Musk personalului executiv al Tesla, marți, a fost raportată pentru prima dată de site-ul de știri Electrek, scrie CNN

”Oricine dorește să lucreze la distanță trebuie să fie la birou minimum (și mă refer la *minimum*) de 40 de ore pe săptămână sau să plece de la Tesla. Asta este mai puțin decât le cerem muncitorilor din fabrică”, a scris Musk, adăugând că biroul trebuie să fie locul de muncă principal al angajatului, ”nu o sucursală îndepărtată fără legătură cu sarcinile de serviciu”.

Musk a spus că va examina personal orice cerere de scutire de la regulă, dar în cea mai mare parte, ”dacă nu vă prezentați, vom presupune că ați demisionat”.

Musk consideră că cei care muncesc de acasă se prefac

Tesla (TSLA) nu a răspuns la o solicitare de opinie cu privire la schimbarea politicii, dar Musk a părut să confirme acest lucru într-un tweet miercuri dimineața, când a fost întrebat pe Twitter: ”Hei @Elon...orice comentariu suplimentar pentru oamenii care cred că a veni la muncă este un concept învechit?". 

Musk a răspuns: ”Ar trebui să se prefacă că lucrează în altă parte”.

Politica este complet în contradicție cu cea a celeilalte companii de tehnologie pe care Musk încearcă să o cumpere, Twitter (TWTR), care a anunțat anterior că angajații pot continua să lucreze de acasă ”pentru totdeauna”, dacă preferă.

”Unde vă simțiți cel mai productiv și creativ este locul în care veți lucra și asta include munca de acasă cu normă întreagă pentru totdeauna”, a scris CEO-ul Parag Agrawal, într-o notă adresată celor aproape 100.000 de angajați ai Twitter în martie, chiar înainte de interesul lui Musk pentru platformă. 

Elon Musk, dat în judecată de acționari ai Twitter

Elon Musk a fost dat în judecată de acţionari ai Twitter, pentru dezvăluirea întârziată a participaţiei acumulate la compania de social media, scrie The Guardian. Plângerea a fost depusă miercuri la tribunalul federal din California.

Investitorii spun că Musk a economisit 156 de milioane de dolari pentru că nu a dezvăluit că a cumpărat mai mult de 5% din Twitter până pe 14 martie. După aceea, a continuat să cumpere acţiuni şi, în cele din urmă, a dezvăluit la începutul lunii aprilie că deţine deja 9,2% din companie.

„Prin amânarea dezvăluirii participației sale la Twitter, Musk s-a implicat în manipularea pieței și a cumpărat acțiuni Twitter la un preț artificial scăzut”, au spus investitorii, în frunte cu William Heresniak.

Nici Musk, nici avocatul său nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii. Twitter a refuzat să comenteze. Investitorii au spus că recenta scădere a acțiunilor Tesla a pus în „pericol major” capacitatea lui Musk de a-și finanța achiziția Twitter, deoarece a promis acțiunile ca garanție pentru a-și asigura împrumuturile de care are nevoie pentru a cumpăra compania. Acțiunile Tesla s-au tranzacționat în jur de 700 de dolari joi, în scădere față de peste 1.000 de dolari la începutul lunii aprilie. Momentul dezvăluirii de către Musk a participației sale a declanșat deja o investigație a Comisiei pentru Valori Mobiliare și Schimb (SEC) din SUA, a raportat Wall Street Journal la începutul acestei luni. Citește continuarea AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel