Miliardarul Elon Musk a lansat un sondaj în mediul online, în care îşi întreabă urmăritorii dacă ar trebui să vândă o parte din acţiunile sale la Tesla.
„În ultima vreme se vorbește mult despre câștigurile nerealizate ca fiind un mijloc de evitare a plății taxelor, așa că propun să vând 10 la sută din acțiunile mele Tesla”, a scris Musk într-un tweet, într-o aluzie la „taxa pentru miliardari” propusă de democrații din Senatul american. Aceștia au propus impozitarea activelor miliardarilor pentru a contribui astfel la finanțarea programului social și de combatere a schimbărilor climatice al președintelui Joe Biden.
Întrebarea sa primise peste 700.000 de răspunsuri în numai o oră de când a fost postată, aproape 56 la sută dintre cei chestionați aprobând propunerea de vânzare a acțiunilor.
Participația lui Elon Musk la Tesla se ridica la 30 iunie la aproape 170,5 milioane de acțiuni, iar vânzarea a 10 la sută din acestea i-ar aduce circa 21 de miliarde de dolari, conform cotațiilor de vineri, a calculat Reuters.
Analiștii spun că Elon Musk ar putea fi nevoit oricum să vândă un număr semnificativ de acțiuni pentru a-și plăti impozitele, scrie Digi24.
Elon Musk ar putea deveni primul om cu o avere de peste 1.000 de miliarde de dolari, datorită companiei sale, Space X. Proprietarul Tesla ocupă deja primul loc în topul celor mai bogați oameni ai lumii.
Averea lui Elon Musk este estimată în prezent la 241 miliarde de dolari, potrivit The Guardian.
Analiștii de la Morgan Stanley consideră că Musk, care și-a câștigat cea mai mare a averii de la compania de mașini electrice Tesla, că afacerea de explorare SpaceX i-ar putea aduce și mai mulți bani.
Compania a „eliminat toate preconcepţiile cu privire la dezvoltarea rachetelor şi lansatoarelor”, a spus un analist. „SpaceX ar putea deveni cea mai valoroasă companie din lume. În orice industrie”. Rachetele Starship reutilizabile, dezvoltate de Space X, pot revoluționa așteptările investitorilor din industria spațială. Acestea pot transporta oameni şi mărfuri pe Lună sau pe Marte.
Potrivit sursei citate, Space X ar putea ajunge în viitorul apropiat la valoarea de 170 miliarde de dolari. Valoarea ar putea crește în continuare, în anii următori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu