Se pare că miliardarul este și tatăl unei perechi de gemeni, născuți în luna noiembrie 2021.
Publicitate
În noiembrie, CEO-ul Tesla, Elon Musk, în vârstă de 51 de ani, a avut parte de o pereche de gemeni ai căror mamă este Shivon Zilis, în vârstă de 36 de ani, directorul de operațiuni de la compania Neuralink, potrivit informațiilor furnizate de DailyMail.
Potrivit documentelor descoperite în urma anchetelor, Justiția din Statele Unite a notat că Musk și Zilis au semnat o petiție în luna aprilie, în care aceștia doreau să schimbe numele copiilor pentru a avea numele de familie al tatălui lor, dar și numele de familie al mamei lor. Zilis s-a născut în Ontario, Canada, și l-a întâlnit pe Elon Musk prin intermediul programului de cercetare OpenAI, care a fost realizat în parteneriat cu miliardarul în 2015. Aceasta a studiat economie și filosofie la Universitatea din Yale unde, de asemenea, s-a făcut remarcată prin prezența ei în echipa de hochei.
În 2015, Zilis se afla în revista Forbes, în topul persoanelor sub 30 de ani care au fost profund apreciate de către publicație pentru inovațiile lor. Mai târziu, în 2017, aceasta a avut șansa să lucreze direct pentru Elon Musk, în sectorul de inteligență artificială de la Tesla. În acest moment, Zilis este directorul de operațiuni și proiecte speciale al companiei Neuralink, iar lumea a vehiculat că aceasta ar putea fi coechipierul lui Musk în misiunea sa de a conduce Twitter. Dragostea față de Musk s-a văzut mai ales în 2020, când Zilis a realizat o postare pe Twitter în care încerca să-i apere poziția miliardarului de a muta Tesla din California, din cauza condițiilor cauzate de pandemia cu virusul Sars-Cov-2.
Șeful constructorului auto a comparat uzinele din Texas și Berlin cu niște furnale în care ard bani, în condițiile în care acestea fac eforturi pentru a-și crește producția, afectată de lipsa bateriilor și a problemelor portuare din China, potrivit Reuters. Elon Musk a declarat că fabrica din Texas produce un număr foarte mic de mașini din cauza provocărilor legate de creșterea producției unui nou tip de baterii și a faptului că uneltele pentru fabricarea bateriilor clasice sunt blocate într-un port în China. În ceea ce privește uzina germană, aceasta se află într-o poziție mai bună pentru că a început să utilizeze bateriile tradiționale pentru mașinile construite acolo.
Miliardarul a mai arătat că opririle legate de Covid-19 din Shanghai au fost foarte dificile, pentru că au afectat nu doar fabrica din metropola chineză, ci și pe cea din California, care importă componente din China. În aceste condiții, preocuparea principală la Tesla este cum să fie menținute fabricile în funcțiune, astfel încât să poată fi platiți angajații și să nu intre în faliment.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu