Capsula Crew Dragon, fabricată de SpaceX, a fost lansată sâmbătă către Staţia Spaţială Internaţională, iar duminică a ajuns la destinație.
Noua capsulă dezvoltată de compania privată SpaceX, denumită Crew Dragon, a reuşit să se conecteze la Staţia Spaţială Internaţională (ISS) la finalul unei proceduri automatizate, duminică, au confirmat specialiştii de la NASA şi SpaceX într-o transmisiune în direct, dedicată acestei manevre, informează AFP.
'Captură confirmată', a confirmat NASA. Contactul dintre cele două dispozitive spaţiale a fost realizat la ora 10:51 GMT la o altitudine de peste 400 de kilometri, deasupra regiunii nordice a Noii Zeelande, la 27 de ore după lansarea capsulei Crew Dragon cu ajutorul unei rachete Falcon 9 (produsă tot de SpaceX), de la Centrul Spaţial Kennedy.
Misiunea reprezintă primul zbor demonstrativ al capsulei Crew Dragon, care nu are la bordul ei niciun astronaut. Prima misiune cu un echipaj de astronauţi la bord este programată pentru acest an.
Citește și: Brexit: Al doilea referendum. Theresa May, informații certe
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu