Elveția - Brazilia. Neymar a răbufnit: Să-și facă treaba!

CM 2018 - Neymar
CM 2018 - Neymar

Brazilia a fost ținută în șah de Elveția (1-1) iar Neymar a răbufnit.

Alegeri prezidentiale 2024

Deși nu e recuperat 100%, Neymar a fost cel mai faultat jucător din naționala Braziliei. Însă pe starul brazilian l-a nemulțumit golul marcat de elvețieni.

"Cred că a fost fault. Când vezi momentul în care oamenii sărbătoresc golul... Am revăzut de mai multe ori, dar nu eu sunt cel mai în măsură să vorbesc despre asta. Sunt 4 profesioniști care lucrează la asta. Trebuie să-și facă treaba", a spus Neymar, potrivit Digi Sport.

Brazilia e principala favorită la câștigarea Cupei Mondiale, iar startul dezamăgitor la competiția din Rusia îl pune pe gânduri pe cel mai scump jucător al planetei.

"Nu meritam să terminăm cu o remiză. Însă trebuie să ne îmbunătățim, trebuie să jucăm mai bine. Dar acesta a fost un meci care ne-a arătat că nu ne va fi ușor", a concluzionat Neymar.

Brazilia - Elveția s-a terminat 1-1. Philippe Coutinho a marcat un gol superb pentru brazilieni, iar Zuber a adus egalarea pentru elvețieni, în minutul 50.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel