Elveţia cere clarificări, nu şi renegocieri pentru un acord extins cu UE

Guvernul elveţian a anunţat vineri că nu poate semna un acord extins cu Uniunea Europeană înainte de a primi "clarificări" de la Bruxelles privind unele probleme-cheie, transmite DPA. Agenţia observă că guvernul de la Berna nu a folosit termenul "renegocieri" în scrisoarea pe acest subiect trimisă Comisiei Europene.

Acordul negociat de Elveţia cu UE urmează să ofere un cadru nou pentru relaţiile bilaterale, inclusiv accesul reciproc pe pieţe şi circulaţia forţei de muncă, şi acoperă diferite sectoare, cum ar fi agricultura şi aviaţia.

După consultări cu partidele, grupurile industriale şi sindicatele elveţiene, guvernul a comunicat Comisiei Europene că doreşte continuarea dialogului pe câteva teme: protecţia nivelului ridicat al salariilor din Elveţia, reglementarea subvenţiilor de stat şi libera circulaţie a angajaţilor, iar "clarificările" sunt necesare pentru a asigura sprijinul alegătorilor elveţieni, care vor avea ultimul cuvânt printr-un referendum.

Mina Andreeva, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, a apreciat că "în linii mari pare să fie vorba de o evoluţie pozitivă". "Comisia Europeană va studia cu atenţie scrisoarea şi va răspunde la momentul potrivit", a adăugat ea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel