Elveția, record pe șine cu un tren de 2 kilometri lungime. Între timp, în România, trenurile au întârziat peste 6 ani în 2021

foto pexels
foto pexels

Elveția arată, încă o dată, că nu există limite reale, ci doar limite de depășit. 

În Alplii Elvețieni, St. Moritz și-a făcut un nume pentru depășirea limitelor sporturilor de iarnă. Când St. Moritz găzduia Jocurile Olimpice de Iarnă = în 1928 - avea deja o reputație printre aventurierii bogați. 

Sâmbătă, regiunea a arătat încă o dată că orice limită poate fi... extinsă: a făcut o încercare de record mondial, dar pe șine. Sărbătorind a 175-a aniversare a primei căi ferate din Elveția, industria feroviară s-a unit și a condus cel mai lung tren de pasageri din lume, de 100 de vagoane, 2990 de tone și aproape doi kilometri lungime (1.906 de metri). Trenul a fost format din 25 de noi trenuri electrice ”Capricorn”. În aproape o oră, trenul a parcurs 25 de kilometri peste spectaculoasa linie Albula, din Patrimoniul UNESCO, de la Preda la Alvaneu, în estul Elveției. Linia Albula este renumită pentru curbele nesfârșite și coborârile abrupte. Linia de 62 de kilometri dintre Thusis și St. Moritz este o capodoperă de renume mondial a ingineriei civile. A durat doar cinci ani pentru a fi construită, în ciuda faptului că a necesitat 55 de poduri și 39 de tuneluri. Piesa centrală a liniei este tunelul Albula, lung de 5.866 de metri, care trece adânc sub bazinul hidrografic dintre Rin și Dunăre.

”Trebuie să fim 100% sincronizați, în fiecare secundă”

Trenul de 2 kilometri lungime a urmat o parte a traseului parcurs de renumitul Glacier Express din 1930. În mai puțin de 25 de kilometri, trenul a coborât de la 1.788 de metri deasupra nivelului mării la Preda la 999,3 metri la Alvaneu, folosind o succesiune de spirale, viaducte și tuneluri, arată CNN. Încercarea record a fost cu atât mai spectaculoasă cu cât a avut loc pe o cale ferată cu ecartament îngust. ”Cu toții cunoaștem foarte bine Linia Albula, fiecare schimbare, fiecare înclinație”, a spus conducătorul principal Andreas Kramer, înainte de ziua cea mare. El a adăugat: ”Trebuie să fim 100% sincronizați, în fiecare secundă. Fiecare trebuie să-și țină viteza și alte sisteme sub control în orice moment”. 

Transportul public, ceas... elvețian

În Elveția, atât de mari sunt așteptările călătorilor de transport public, încât și o mică întârziere este sursă de nemulțumire, nu fără motiv, însă, dacă ne uităm că multe călătorii de aici se bazează pe legături strânse între trenuri, tramvaie, autobuze și chiar și bărci. 

În 2021, Căile Ferate Federale Elvețiene (SBB) a operat 11.260 de trenuri care transportau 880.000 de pasageri și 185.000 de tone de marfă pe zi pe o rețea de 3.265 de kilometri cu 804 stații.

Între timp, în România, în 2021, trenurile au avut întârzieri de 6 ani și jumătate

Anul trecut, România a înregistrat un nou record al întârzierilor la tren: 3.487.509 de minute, ceea ce înseamnă un total de 6,5 ani, dacă sunt adunate toate întârzierile fiecărui tren în parte, așa cum au fost ele raportate de către Ministerul Transporturilor, scrie Digi24

Față de anul precedent, 2020, întârzierile sunt mai mari cu un an și opt luni. Recordul absolut al întârzierilor a fost înregistrat în anul 2018, cu 9 ani de întârzieri totale. Viteza medie cu care au circulat trenurile în România în 2021 a fost de 45 km/h, cu doar 5 km/h mai mult față de viteza medie a unui biciclist la Tour de France, mai arată sursa citată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel