Elveţian pedofil arestat în România

Pedofilie
Pedofilie

Un cetăţean elveţian a fost arestat în Sălaj pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu minori.

Wendelin Lombriser, un cetăţean elveţian reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu minori, a fost arestat preventiv, joi, într-un dosar instrumentat de procurorii Biroului Teritorial Sălaj al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). 

În acelaşi dosar a fost arestată preventiv şi o femeie, Mihaela Boldijar, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori. 

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2015 inculpatul Lombriser Wendelin, cetăţean elveţian care se afla pe teritoriul României de mai mult timp, a căutat şi identificat pe teritoriul judeţului Sălaj, dar şi pe raza judeţului Sibiu, mai mulţi copii vulnerabili care să accepte să întreţină relaţii sexuale cu acesta, în schimbul unor sume modice de bani”, se precizează într-un comunicat al DIICOT citat de Agerpres. 

Conform aceleiaşi surse, elveţianul s-a orientat în special spre copii proveniţi din familii dezorganizate sau foarte sărace, care cerşeau sau îşi câştigau existenţa căutând alimente, haine şi fier vechi în containerele de gunoi. 

[citeste si]

Anchetatorii au stabilit că Wendelin Lombriser a întâlnit-o pe Mihaela Boldijar în anul 2015 în zona gării din Sibiu, unde femeia îşi petrecea timpul, ea locuind într-o baracă din apropiere. Elveţianul i-a propus să-i caute băieţi minori, în vederea satisfacerii plăcerilor sexuale în schimbul unor sume de bani. 

„În acest context, profitând de naivitatea victimelor specifică vârstei, precum şi de lipsurile materiale, inculpata Boldijar Mihaela a recrutat mai mulţi minori, cu vârste cuprinse între 12-16 ani ce proveneau din familii foarte sărace de pe raza unei localităţi din judeţul Sibiu şi care îşi câştigau existenţa singuri prin cerşit pe raza oraşului Sibiu”, se mai arată în comunicat. 

Cei doi au fost prezentaţi joi la Tribunalul Sălaj, instanţa dispunând arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel